Cum ar trebui să primească creştinul bucuria Învierii ca finalitate a Patimilor Mântuitorului?

După tristeţea îngropării Domnului, răsare vestea cea aducătoare de biruinţă a Învierii Domnului. Îngerul strălucitor trimis din înaltul Cerului a prăvălit piatra cea mare de la uşa mormântului şi le-a vestit dis-de-dimineaţă femeilor mironosiţe că Învăţătorul şi Domnul a biruit moartea. Bucuria purtătoarelor de aromate s-a răspândit degrabă în cetatea Ierusalimului şi în ţinuturile dimprejur.

Lumina Învierii şi biruinţa asupra morţii reprezintă astăzi, cum a fost mereu, marea bucurie a creştinilor. Învierea Domnului ne încredinţează că moartea noastră nu este o finalitate.

Aşadar, moartea poate fi învinsă.

Dacă Domnul a înviat, înseamnă că vom învia şi noi în ziua aceea.

Marii Părinţi ai Bisericii au trăit mereu în această lumină a Învierii, spuneau şi altora când se întâlneau: "Hristos a înviat, bucuria mea!", nu doar în perioada pascală şi vorbeau întotdeauna despre veşnica Împărăţie a iubirii lui Dumnezeu, Cel în Treime.

Cu multe zile înainte de Sfintele Pătimiri, Mântuitorul a prevestit încercările, batjocoririle, crucificarea şi moartea, dar a subliniat că El va învia a treia zi.

Învăţătorul lumii - Dumnezeu adevărat fiind - a stricat legătura morţii şi a revenit la viaţă, nu pentru a muri din nou, aşa cum s-a întâmplat cu prietenul său Lazăr, ci pentru a se înălţa la Cer, de-a dreapta Tatălui, de unde venise ca să ne înalţe şi pe noi pământenii, întru netrecătoare bucurie alături de Cel care ne-a creat.

Învierea este momentul marilor trăiri creştine. Nu-i doar o sărbătoare petrecută în jurul meselor îmbelşugate, a "iepuraşilor" sau a obiceiurilor diversificate promovate de adevărata "industrie de consum" apărută în preajma Sfintelor Paşti sau a Crăciunului. Nu. Învierea înseamnă, de fapt, ceva mult mai profund. Este o trăire inefabilă, o stare care ne desparte de efemer şi ne înalţă în altă "Împărăţie", dacă ne-am împodobit, din vreme, candelele despre care vorbesc Evangheliile.

După întristarea Pătimirilor ne aşteaptă ceea ce a făgăduit Biruitorul morţii. Puţină osteneala, veşnică odihnă!

Aşadar, bucuraţi-vă, iar lumina sărbătorii să nu se împuţineze vreodată. Cu ea să călătorim, când va fi poruncă, în Împărăţia luminii veşnice.

(Diac. George Aniculoaie, www.ziarulumina.ro)