Canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul sau despre Imnul Desăvârşit al Pocăinţei

An de an, în joia săptămânii a cincea din Postul cel mare, Biserica ortodoxă aduce în conştiinţa credincioşilor textul Canonului Mare, ce îl are ca autor pe Sf. Andrei Criteanul, arhiepiscopul de Gortina. Scopul Canonului nu este numai cel legat de exprimarea pocăinţei prin mărturisire, ci este şi o căutarea a omului spre (re)înnodarea relaţiei cu Creatorul său.

Despre autorul Canonului, teologia cuprinsă şi valoarea acestei opere de bază a imnografiei creştine a secolului al VIII-lea, în cele ce urmează.

Autorul Canonului Mare

Canonul cel Mare are ca autor pe Sf. Andrei, arhiepiscopul cetăţii Gortina din insula Creta. Conform Sinaxarului din 4 iulie, când se face pomenirea sa în Biserica ortodoxă, Sf. Andrei s-a născut în anul 660  dHr., în vestita cetate a Damascului, din părinţi evlavioşi. Se pare că până la vârsta de 7 ani nu a putut vorbi, mai apoi, prin semn ceresc, ar fi primit darul vorbirii. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte, cere părinţilor să-l afierosească Domnului.

Astfel, de tânăr Sfântul Andrei  va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare. Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal, lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”. După 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit aici diacon - probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia - fapt datorat şi calităţilor sale oratoriceşti. Aici la Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor şi a orfanilor. Probabil a slujit o perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii”, cântând pentru prima oară şi opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi apoi în întreg Imperiul bizantin. Nu ştim când şi unde a fost hirotonit preot.

Datorită vieţii sale curate a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortinei, cetate a insulei Creta. În anul 712, când arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de aici. Un moment neplăcut din viaţa Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din anul 712. Trece la cele veşnice în anul 740, în localitatea Eresos. Sf. Andrei Criteanul deţine „un loc de vază în istoria literaturii greceşti din perioada bizantină”, el fiind şi legat de apariţia unei noi forme a literaturii patristice – canonul, de vreme ce este considerat primul scriitor de canoane (kanonografos).

Canonul cel Mare – imnul desăvârşit al pocăinţei

Slujba Canonului e alcătuită din 9 ode, cuprinzând şi citirea vieţii Sfintei maicii noastre Maria Egipteanca împărţită în două stări, Fericirile pe glasul al 6-lea „mod dulce şi propriu exprimării căinţei şi zdrobirii inimii”, laudele, doxologia, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Se pare că Sfântul Andrei Criteanul a dat de la început Canonului său o destinaţie cultică. Această idee o putem deduce din împărţirea textului în nouă ode pe care o face autorul, corelate cu cele nouă ode biblice. Sensul aşezării Canonului cel Mare în perioada Postului Mare este cel de înduplecare a omului spre a se îngriji de cele dumnezeieşti, de a lepăda lucrurile întunericului şi de a se îmbrăca în haina dreptăţii şi a curăţiei. În asentimentul ideii este şi sinaxarul din Triod: „Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în faţă”.

Însăşi titulatura de „cel mare” (megas) subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii. Citind sinaxarul din joia săptămânii a cincea a Postului mare, alcătuit de Nechifor Calist Xantopol, aflăm scris: „Canonul lui Andrei Criteanul se numeşte Canonul cel Mare datorită ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde… dar şi pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte canoane, care au câte 30 de tropare şi chiar mai puţine, are 250 de tropare şi fiecare din tropare produce deosebită plăcere”.

Fragmente din Canon

„Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slava S-a preaslăvit (de două ori).

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor.

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţa.

Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneala mâncarea cea nechibzuită”.

Canonul cel Mare – evaluare teologică

În concluziile tezei sale de doctorat în Teologie, teologul grec Athanasios B. Glaros, inserează nu mai puţin de 27 concluzii privind importanţa Canonului Mare. Noi vom reda aici – în rezumat – doar primele 12 concluzii, pe care le considerăm expresive pentru înţelegerea valorii Marelui Canon: „1-2. Valoarea literară a Canonului Mare este colosală; Marele Canon are un caracter pedagogic şi oferă în acelaşi timp ascultătorului sau cititorului său arta pedagogiei; Marele Canon are puterea să „înveţe” şi să transmită teama cea sfântă şi în alte suflete; 3. Lucrarea Sf. Andrei este în acord absolut cu dogma ortodoxă. Pocăinţa este în relaţie cu soteriologia şi morala ortodoxiei; 4. Scopul Dumnezeieştii pedagogii este „teandrică”. Ea are ca scop eshatologic recapitularea creaţiei căzute şi readucerea omului la viaţa cea adevărată; 5. Procesul de adorare cuprinde trei mari aspecte: cel practic, cel plastic şi cel simbolic; 6. Principiile generale care conduc cultul ortodox şi în consecinţă Canonul cel Mare constituie structura de bază al obiectului de cunoaştere, termen care a fost introdus de Bruner în pedagogia sa; 7. Opinia teologică şi viaţa scriitorului se remarcă în transmiterea valabilă a dogmei ortodoxe; 8. Marele Canon constituie textul liturgic care evidenţiază mai cu seamă plinul auto-epuizării egoismului; 9. Principiile pedagogice ce funcţionează în mijlocul procesul de adorare opun antropocentrismului Dumnezeiescul har; 10. În Canonul cel Mare răspund principiile pedagogice fundamentale: acţiunea proprie de conducere, trăirea, intuiţia, reculegerea interioară, comuniunea. Toate sunt în relaţie cu elementele liturgice, cu spiritualitatea ortodoxă, cu catehizarea mistagogică a dogmei ortodoxe şi au un caracter eclesiocentric; 11. Pedagogia Marelui Canon deţine toate caracteristicile imnelor eclesiale. Ea exprimă spiritualitatea ortodoxă, tezaurizează Sf. Scriptură, comunică şi limpezeşte adevărurile dogmatice şi întăreşte credinţa în acestea. Toate acestea întăresc scopul principal al pedagogiei, care este pocăinţa; 12. Marele Canon este opera cu măiestrie elaborată a deşteptării omului din păcat”. (Drd. Alexandru Prelipcean)

[Bibliografie folosită: ***, Vieţile sfinţilor, pe luna iulie, Ed. Episcopiei Romanului, 20032, pp. 63-68; J. Tixeront, Précis de patrologie, Onzième édition, Librairie Lecoffre J. Gabalda et Cie, Paris, 1934, p. 411; Athanasios B. Glaros, Theia pedagogia. Paidagogika stoixoia sto Megalo Kanona tou Agiou Andrea Kriti, Ed. Akritas, 2000, pp. 391-3; Drd. C. Strugaru, „Imnografii Triodului. Studiu liturgic”, în: MitrMold, 58/1982, nr. 1-2, p. 35; Pr. . Arcadie Vinogradov, „Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, Arhiepiscopul şi Mitropolit al Cretei (Schiţă aghiografică)”, traducere din ruseşte de Pr. Vladimir Grosu, în: Luminătorul, 72/1932, nr. 2, p. 114; Theodoros Xidis, „ Andreas o Kritis, o protos kanonografos”, în: Nea Estia, 45/1949, pp. 292-8]