Obiceiuri în Postul Mare

În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân – Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserica ortodoxă datorită faptelor sale, dar pe care tradiţia populară îl ţine de teamă pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân – Toader şi caii ce-l însoţeau rupeau, conform tradiţiei, lanţul lui Sânt – Ion pentru a lăsa drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fugă acestuia către miaza – noapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică.

Ordinea la începutul Postului Mare

Cailor lui Sân-Toader le erau consacrate de la cinci până la douăsprezece zile, începând cu Lunea Curată, Săptămâna Albă fiind cunoscută şi sub numele de Săptămâna Cailor lui Sân – Toader. Conform credinţei populare, caii lui Sân -Toader sunt fiinţe mitice hipomorfe, cu aspect de flăcăi dar care au coada, ascunsă în iţari, şi copite, ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând şezătorile şi petrecerile. În nopţile Cailor lui Sân – Toader, fetele nu mergeau la şezători, se închideau în case şi răsturnau cu gura în jos toate vasele pentru a împiedica aceste spirite năprasnice să se ascundă în ele.

Cel mai important, dar şi cel mai temut, dintre căi este Sân – Toaderul cel Şchiop sau Sân – Toaderul cel Mare celebrat în sâmbăta Săptămânii Albe.

În săptămâna numită a Căilor lui Sân – Toader, femeile nu urzeau, ”pentru a nu li se încurcă firele”, şi nu torceau, că “să nu te calce caii”.

Sâmbăta lui Toader

În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, “unde nu ajung găinile şi nu se aud câinii”, şi căutau rădăcini de iarbă mare sau popâlnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leşia rezultată se spălau pe cap în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: “Toadere, Sân – Toadere,/ Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/ Şi chică pruncilor cât coama cailor”.

Tot în dimineaţa Sâmbetei lui Sâan – Toader, se mai obişnuia că fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate şi se spălau cu fiertura astfel obţinută pe cap, în credinţa că vor avea părul frumos şi bogat şi vor fi plăcute flăcăilor.

Costrujire

Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viţei şi mânji şi al cozilor la iepe (acţiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în muşuroaiele de furnici pentru că “animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile”.

În sâmbătă de Sân – Toader se făcea coliva de grâu (Coliva lui Sân – Toader) care se ducea la biserica unde se sfinţea şi se împărţea copiilor sau oamenilor săraci. Din această sâmbătă începeau slujbele speciale pentru morţi, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare şi se terminau în Joia Mare.

În Sâmbăta lui Sân – Toader se desfăşura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolică a timpului calendaristic, celebrat altă dată, mai ales în mediile pastorale, la început de primăvară.

Miezul Păresimilor

Din marţea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează şapte săptămâni, etapa calendaristica în care nu se consuma carne, lapte, brânză şi ouă, alimentaţia bazându-se integral pe produsele vegetale. În această perioadă în gospodăriile tradiţionale se desfăşura o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se ţesea iar femeile tinere şi fetele îşi coseau, pe ascuns, frumoasele cămăşi cu care se îmbrăcau în ziua de Paşti.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Păresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărţirea Postului în părţi egale, devenind Miezul Păreţilor în sensul de pereţi despărţitori.

Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, altă dată, gospodinelor prilejul de a număra ouăle strânse până atunci şi de a evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru bună pregătire. a Sărbătorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cât s-a tors din cantitatea totală de cânepa, apreciind data aproximativă când urma să se termine operaţia, întrucât era obligatoriu că această activitate să se încheie până la Joia Mare.

(sursa: www.infopress.tv)