Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 22 dec 2010 - Anul XV, nr. 301 (4592)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Nelăsat să publice nimic de comunişti,

Părintele Ilarion Argatu are editură personală în subsolul catedralei care se construieşte la Fălticeni

Lângă catedrala din Fălticeni e o construcţie de lemn, acolo sunt îndrumat să îl caut pe părintele Ioan V. Argatu, părintele paroh al locului. Nişte copii de şcoală elementară se închină de zor la icoane. Mai târziu, când voi trece cu părintele pe lângă ei, îi vor cere binecuvântarea cu plecăciuni frumoase, ca nişte oameni mari. E prima oară când văd nişte copii atât de familiari cu lucrurile bisericii şi cu atâta bună creştere ortodoxă. Într-o anexă a capelei  se desfăşoară o febrilă activitate de tipărire. Acolo găsesc un serios atelier de producţie tipografică. În mijlocul lui stă părintele Ioan V. Argatu, supraveghind tipărirea. Mergem în biroul său pentru o mică discuţie.

 

 

Când s-a început construcţia catedralei?

Construcţia a început în anul 1990. Dar până în 1997 lucrările au stagnat. S-a săpat numai groapa s-au făcut măsurători, iar apoi s-a stagnat, din cauza lipsei de fonduri. Eu eram preot la Vatra Dornei pe atunci. Am stat acolo până în 1997 când Înalt Preasfinţitul Pimen m-a chemat aici ca să demarăm lucrările. Exista pericolul ca terenul să fie luat înapoi de către Primăria Fălticeni, pentru că în şapte ani de zile nu se făcuse nimic. Din această cauză se putea schimba destinaţia terenului. Din 1997 şi până în 1998 am construit această capelă din lemn, cu materiale aduse de la Vatra Dornei, de la credincioşii de acolo. În 1998 s-a sfinţit această capelă şi am demarat lucrările de construire a catedralei. În 1999 ea a fost înălţată până la cota zero. Din 1999 şi până azi am tot zidit, cam un etaj pe an, să zicem aşa, iar acum suntem la cota plus şaizeci metri. Anul acesta, am reuşit să acoperim cu tablă de cupru turnurile, să tencuim prin interior turnurile, să confecţionăm geamurile de la turnul central (un număr de 32 de geamuri). Anul viitor, ne propunem cu ajutorul lui Dumnezeu, să finalizăm tencuielile exterioare la turnuri si la faţada principală; să achiziţionăm clopotele şi să executăm din lemn şarpanta pentru nava centrală. Pentru aceasta avem nevoie de cel puţin 16 miliarde lei vechi. Până în prezent, nu ne putem lăuda că am fost ajutaţi de primărie sau guvern şi nici de oamenii de afaceri din zonă. Primarul Sucevei Ioan Lungu este de lăudat şi-l fericesc că a ajutat lucrările de construire ale tuturor bisericilor ce se construiesc in Suceava şi prin excelenţă a ajutat cu peste 28 miliarde lei vechi lucrările de construire a Catedralei din Suceava. Ne-ar fi de mare ajutor ca primăria de la noi, din Fălticeni, prin d-l primar Vasile Tofan să ne ajute la a procura tabla de cupru necesară la acoperişul navei centrale care s-ar ridica la suma de 6 miliarde lei, sau la procurarea clopotelor în valoare de 3 miliarde lei. Vreau să mai spun că aici la efectuarea lucrărilor de construire ne-a binecuvântat Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Pimen să fim trei slujitori, mă ajută foarte mult cu dragoste, devotament şi credinţă Părintele Suditu Inouţ şi Arhidiaconul Hariuc Claudiu Valerian. Slujitori tineri, plini de har, cu darul predicilor şi a cântărilor frumoase, cu respect şi multă credinţă. Simţim că lumea ne iubeşte şi în număr mare participă în toate duminicile la slujbele pe care le ţinem în Sfânta Biserică. Mulţumim lui Dumnezeu.

 

Când preconizaţi că veţi termina?

Dacă sunt bani, terminăm repede. Fără bani… Noi mai mult din colecte am finanţat lucrările. În cadrul parohiei mai avem o societate de caritate, “Mila creştină” se cheamă, în cadrul căreia am înfiinţat o editură şi tipografia pe care o vedeţi aici, iar cu micile venituri din tipărituri ajutăm construcţia. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să insufle duhul dragostei faţă de Casa lui Dumnezeu şi celor ce au posibilităţi şi pot ajuta cu mai mult din prisosul lor, ca să se termine mai repede ceea ce am început.

 

Dumneavoastră sunteţi nepot al părintelui Ilarion Argatu…

Da.

 

Câţi dintre fii şi nepoţii lui sunt preoţi?

Treizeci şi opt.

 

Treizeci şi opt?!

Da, în familia Argatu suntem treizeci şi opt de preoţi. Şi sunt şi multe preotese. De exemplu, în familia părintelui Ilarion, toţi copiii sunt preoţi şi preotese. Cinci copii a avut. Cei trei băieţi sunt preoţi, iar fetele sunt preotese. Tatăl meu, care este preot şi frate cu părintele Ilarion, are cincisprezece copii. Toţi sunt preoţi şi preotese. Eu sunt cel mai mare dintre ei. Numai de la doi fraţi copii lor sunt 20 de preoţi, plus de la ceilalţi fraţi şi rude colaterale.

 

V-a chemat părintele  Ilarion către preoţie?

Cred că da. De fapt, tatăl meu este preot, părintele Vasile Argatu, fratele părintelui Ilarion, de la el am prins dragostea de biserică şi de a fi preot. Baza educaţiei o am de la părinţii mei. Tatăl meu m-a luat duminică de duminică la biserică şi m-a învăţat cele ale preoţiei. La părintele Ilarion mergeam în fiecare vacanţă. Când eram student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, m-a găzduit părintele Ilarion  în chilia sa. Am avut ocazia să fiu martor la felul cum sfătuia părintele pe credincioşi, la mulţimea de minuni care se făceau în urma rugăciunilor sfinţiei sale, la problemele credincioşilor rezolvate de sfinţia sa. De la el am învăţat că puterea unui duhovnic stă în harul primit la hirotonie dacă este întărit cu postul, rugăciunea, curăţenie sufletească şi trupească, credinţă puternică şi smerenie. Toate cele pe care le-am scris în cărţile pe care le-am publicat sunt de la părintele Ilarion, o adevărată comoară.

 

Deci la această editură editaţi mai mult lucrările părintelui Ilarion Argatu.

Da. Mai mult, pentru asta am înfiinţat-o, pentru a tipări cărţile părintelui. Îl ştim pe părintele. Ştim cum vorbea, ştim cum trăia, ştim cum gândea. Mai ales că eu, care am fost ucenic al părintelui Ilarion Argatu. În timpul seminarului şi în timpul facultăţii, în cei nouă ani de zile, mergeam mereu la părintele, la Cernica. În timpul facultăţii am locuit la Cernica, la părintele. Iar de acolo făceam naveta la facultate. Eram prezent în fiecare după-amiază la discuţiile pe care le purta părintele cu credincioşii. Auzeam întrebările pe care le puneau credincioşii, răspunsurile pe care le dădea părintele. Pricepându-mă să scriu la maşină, părintele mi-a cumpărat o maşină de scris, mi-a dat caietele cu opera sa şi m-a rugat să le scriu de pe caiet pe foi ca să le dea la tipărit  la „Telegraful Român” din Sibiu. Nu a reuşit să publice nimic. Din păcate, în regimul comunist nu se puteau publica liber cărţi, ele erau cenzurate şi interzise. Este o bogăţie opera părintelui. Dintr-o datorie de conştiinţă faţă de memoria părintelui Ilarion Argatu, am înfiinţat editura „Mila Creştină” care editează prin excelenţă opera şi scrierile părintelui. Tot din acest motiv, am depus un efort financiar meritat pentru a achiziţiona maşini de tipărit şi maşini de prelucrat carte, înjghebând o tipografie funcţională, unde la preţuri potrivite tipărim toate editările de carte cu Părintele Ilarion Argatu. De fapt, le consider editura şi tipografia părintelui Ilarion. Aşa a vrut Dumnezeu să răsplătească dorinţa părintelui de a scrie, de a publica şi suferinţa neputinţei de a o face, prin a avea după moarte nu o carte, ci o editură şi o tipografie a sa. Sper să-i placă părintelui şi să se bucure de ceea ce facem noi în amintirea sfinţiei sale. Nu m-am mulţumit numai cu atât, am considerat ca trebuie să deschid şi un site pe internet, www.parinteleilarionargatu.ro sau www.duhovniculortodox.ro, în care să prezint viaţa, opera şi activitatea părintelui Ilarion Argatu. Se dau pe internet, pe diferite bloguri care se pretind a fi ortodoxe, informaţii despre părintele Ilarion Argatu care sunt eronate, neconforme cu realitatea, de către oameni care nu l-au cunoscut pe părintele cu adevărat, aşa că am zis ca este de datoria noastră să dăm informaţii corecte, pentru că părintele nu merită să fie pus într-un con de umbră tendenţios.

 

S-au făcut înregistrări sau cum aţi făcut cărţile cu răspunsurile părintelui?

Da, am făcut înregistrări. Erau atunci nişte casetofoane din astea aşa… mai rudimentare. Şi am şi scris. Am foarte multe foi scrise la maşină, cantităţi mari. Îmi trebuie câţiva ani buni ca să epuizez tot ce pot scrie despre părintele. Părintele Ilarion mi-a luat o maşină de scris, cum v-am spus, şi m-a pus să-i bat toate operele lui la maşina de scris. Şi pentru că am toate foile astea, după cum v-am spus, am zis să fiu eu cel care le publică. Părintele şi-a dorit foarte mult să le publice cât trăia...

 

El face parte dintr-o generaţie care a dus prigoană…

Da. Eu când eram la facultate erau cinci duhovnici care ieşiseră în faţă în conştiinţa credincioşilor: părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc, părintele Argatu, părintele Cleopa Ilie, părintele Paisie de la Sihăstria. Ei erau cei mai cunoscuţi. Toţi marii duhovnici au avut de suferit din partea regimului comunist. Toţi au fost urmăriţi şi persecutaţi de securitate pentru credinţa lor. Părintele Argatu a fost surghiunit timp de 16 ani. Securitatea îl căuta, au pus preţ pe capul lui pentru cine-l va denunţa, 3.000.000 lei. A fost judecat în lipsă şi condamnat la exterminare. În loc să fie apreciată această trăire jertfelnică şi să li se elogieze viaţa, fiind exemple de trăire şi duhovnicie adevărată, înfruntând vitregiile impuse de regimul ateo-comunist bisericii, nu li se recunoaşte valoarea.

 

Pe ceilalţi i-aţi cunoscut? Pe părintele Cleopa?

Pe părintele Cleopa l-am cunoscut, pe părintele Arsenie Papacioc l-am cunoscut, şi pe părintele Paisie. Pe părintele Arsenie Boca nu l-am cunoscut, dar mi-a povestit părintele multe despre el şi am şi citit foarte mult despre părintele Arsenie Boca şi l-am cunoscut în felul acesta. Cred că este un sfânt, la mormântul său se fac minuni, numai cine nu vrea nu vede, ca şi la racla părintelui Ilarion Argatu, la Boroaia.

 

Foarte frumoasă această tradiţie. O familie întreagă de preoţi…

Da… Câteodată cu anumite evenimente reuşim să ne adunăm cel puţin jumătate din câţi suntem în familie şi facem câte un sobor. Părinţii noştri trebuie să fie fericiţi când ne văd şi ne aud slujind şi noi suntem fericiţi cu asemenea părinţi. Cred că asta e voia lui Dumnezeu, pe undeva părinţii şi bunicii noştri s-au făcut vrednici de a o împlini. Consider că, nu poate fi altceva decât binecuvântarea lui Dumnezeu şi asta contează pentru trăirea şi viaţa noastră scurtă pe pământ.

 

La sfârşitul vizitei mele, după ce îmi prezintă catedrala şi mă face să mă minunez de priceperea duhovnicească a copiilor despre care am vorbit la începutul acestui material, ne întoarcem în biroul său. Părintele Ioan V. Argatu primeşte o comandă telefonică pentru zece volume ale părintelui. Va face un pachet şi le va trimite acolo unde i s-au cerut. Îmi dă şi mie zece volume. Îi înţeleg gândul. Părintele Ilarion i-a dat ajutor şi gând să îmi facă acest cadou atât de folositor mie. Şi să nu uit: Părintele Ioan V. Argatu, mi-a prezentat pe rând cărţile pe care le-a scris inspirându-se din comoara lăsată de unchiul său şi marele duhovnic Părintele Ilarion Argatu. Începând din anul 2004 a început să scrie toate cărţile sub genericul „Ne vorbeşte Părintele Ilarion Argatu”. Cea mai căutată carte de către credincioşi este „Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor, ale Părintelui Arhimandrit Ilarion Argatu”, care se află acum la a-3-a ediţie, volumul cuprinde 420 de pagini şi peste 500 de întrebări şi tot atâtea răspunsuri, după ea, în acest top pe care îi propun Părintelui să îl facă, pe baza vânzărilor, urmează cartea „Pe treptele suirii către cer” ce se află la ediţia a-2-a, iar părintele îmi spune că pregăteşte şi ediţia a-3-a. Apoi urmează: „Fapte minunate din viaţa de duhovnic a Părintelui Ilarion Argatu”, la care pregăteşte editia a-2-a şi volumul II; „Arătări sau vedenii”; „Despre mărturisire”; „Despre căsătorie”; „Despre Sfânta Împărtăşanie şi Preoţie”; „Despre desfrânare şi avort”. Părintele îmi mai spune că acum are pe masa de lucru o nouă carte „Pilde şi istorioare din întâmplări adevărate”, pe care speră ca să o publice în anul care urmează.

Îl părăsesc pe Părintele Ioan V. Argatu cu lumină în suflet. În fapt, acesta e epitetul care i se potriveşte cel mai bine: părintele Ioan V. Argatu e un preot…  luminos.

(A consemnat Marius IANUŞ)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Părintele Ilarion Argatu are editură personală în subsolul catedralei care se construieşte la Fălticeni.
 Vizualizări articol: 3124 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
Părintele Ilarion Argatu are editură personală în subsolul catedralei care se construieşte la Fălticeni5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(23 dec 2010, 23:53:09
Este extraordinar omul acesta. Nu oboseste. Il ajuta Dumnezeu si rugaciunile Parintelui Ilarion. Construieste, scrie, editeaza si tipareste carti. Nimeni nu-l vede si nimeni nu-l stie, toate intru ascuns, fara sa se laude ca la Scriptura. Avem valori. Pacat ca nu le cautam si nu le decoperim ca sa incurajam si pe altii care cauta model si nu gasesc. Din 1998 si pana astazi nu s-a gasit nici un reporter sau om al mass-media sa observe monumentala Catedrala inalta de 60 m, ridicata in centrul orasului Falticeni, decat Marius Ianus. Ma gandesc si cate ar mai avea de spus Parintele Ioan V Argatu, ganduri folositoare de meditatia noastra si altele decat cele scrise de el in volumele publicate memoriei unchiului sau venerabilul preot Ilarion Argatu.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei