Necredinţa, sursa credinţei în farmece şi superstiţii

Tema aleasă poate fi privită de un ochi critic drept un joc de cuvinte ce pare să nu îşi justifice prezenţa la o astfel de rubrică, dar, privind mai atent şi analizând conţinutul acestei afirmaţii, se poate observa că manifestările de ordin practic din vieţile credincioşilor au la bază raţiuni mai mult sau mai puţin creştine, unele dintre ele fiind practicate din inerţie sau moştenite din familie, fără acoperire în înţelesul ei creştin. Farmecele şi superstiţiile şi altele asemenea acestora sunt adevărate plăgi ale credinţei pentru că deformează şi desfigurează înţelesul real al Bisericii întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos. Atunci când un creştin este ispitit să acorde o putere necontrolată forţelor întunericului, independentă de voinţa dumnezeiască, credinţa autentică se pierde transformându-se în necredinţă. Se întâmplă aceasta pentru că cel amăgit cu astfel de lucruri uită că Mântuitorul Hristos a întemeiat Biserica Sa pe care "nici porţile iadului nu o vor birui pe ea" (Mt. 16, 18 ).

Farmecele sunt lucrările diavoleşti ce au rolul de a-i abate pe credincioşi de la adevăratele valori ale credinţei. Unui credincios practicant al cultului, cu o viaţă lăuntrică ce tinde să-l caute şi să-L descopere pe Dumnezeu, puterea diavolească nu îi poate sta împotrivă, ci are rolul cel mult de a-i încerca credinţa. Acest lucru nu înseamnă că Biserica alimentează credinţa în farmece, ci prin acesta se subliniază pericolul în care credinciosul poate să cadă: ciuntirea sau pierderea credinţei adevărate. De aceea, se recomandă credincioşilor evitarea alimentării exagerate a puterii diavoleşti atât timp cât aceştia cred cu tărie în Dumnezeu, Îl mărturisesc şi se străduiesc să Îl descopere prin Sfintele Taine primite în Biserică.

La fel şi în cazul superstiţiilor. Acestea îl exclud pe Dumnezeul cel Viu din viaţa credincioşilor, aducând în loc spaima ghinionului, a nenorocului, a tragediilor iminente sau a atitudinilor ce robesc fiinţa umană unor percepte naive. Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de om şi de creaţia Sa, în special, dar şi credinţa în existenţa lui Dumnezeu, în general, sunt ameninţate prin orientarea actului de credinţă pe căi greşite. De aceea, superstiţiile şi farmecele nu au ce căuta atât în limbajul, cât şi în viaţa unui creştin ce-l mărturiseşte pe Mântuitorul Hristos drept "Calea, Adevărul şi Viaţa".

(drd. Grigore MEŞTEROAIE)