Câteva sute de credincioşi au participat ieri la hramul bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din municipiul Suceava, înălţată lângă Tribunal, în memoria celor care au suferit în temniţele comuniste.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de zece preoţi slujitori, în frunte cu invitatul special, egumenul Elefterie, de la Sfânta Mănăstire Cărbuna din judeţul Neamţ. În cuvântul său de învăţătură, adresat credincioşilor, părintele iconom stavrofor Nicolae Horga, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a subliniat câteva aspecte importante ale primei sărbători mari din noul an bisericesc, ce a debutat la 1 septembrie: „Prin Eva a venit blestemul în lume, prin neascultare faţă de Dumnezeu, şi prin Naşterea lui Hristos, din Fecioara Maria, Învierea, Mântuirea şi Binecuvântarea. Nu este pe pământ mai mare binecuvântare decât în inima ta să ştii că ai pe Cineva care stă şi mijloceşte în dreapta Tronului Slavei şi mijloceşte pentru tine, ca să ne putem bucura şi să nu ne pierdem Mântuirea”.
Cea mai mare binecuvântare este să ai copiii în ziua de azi, iar noi „...trebuie să fim convinşi că nu moartea are ultimul cuvânt de spus, aici, pe pământ, ci, spre Veşnicie...”, a subliniat părintele inspector, demonstrând, prin citate scripturistice Vetero (de la Vechiul Testament, n. red.) şi Nou Testamentare, despre prefigurarea Sfintei Marii, încă de la căderea în păcatul strămoşesc prin neascultarea proto-părinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva, trecând prin profetul Ezechiel, care demonstrează virginitatea Fecioarei Maria: „...Poarta închisă prin care a trecut Domnul...” şi „Plecăciunea” Arhanghelului Gavriil, de la Buna Vestire”. „Hristos ne întinde o Mână, dar, din păcate, noi o refuzăm”, a concluzionat părintele Horga de la Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Suceava.
Părintele paroh Viorel-Ioan Vârlan a mulţumit preoţilor slujitori şi tuturor celor prezenţi care, ca în fiecare an, „se roagă pentru noi toţi şi pentru a noastră mântuire, căci, aşa cum a precizat părintele inspector „...În timpul Dumnezeieştii Liturghii, Hristos este prezent în chip văzut, în perpetuarea permanentă a jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos!”. Fecioara Maria s-a născut din drepţii părinţi Ioachim şi Ana, care, cu osârdie rugându-se şi renegaţi de însuşi Marele Preot al Legii celei Vechi, au dobândit de la Dumnezeu marea bucurie duhovnicească de azi”.
Părintele paroh a evidenţiat rolul primarului Ion Lungu, prezent la Sfânta Liturghie, care a sprijinit permanent cu ajutoare financiare lucrările de construire şi de înfrumuseţare a acestei biserici, ce se află în momentul de faţă în stadiul de pictare.
Slujba s-a încheiat cu parastasul pentru ctitori, după care a urmat o agapă creştină.
Adrian Popovici