Noua eră şi „noua” televiziune

Astăzi, cetăţeanul de mijloc este, în neştiinţa sa, pradă uşoară unui fenomen care acţionează atât de hotărâtor în viaţa sa, încât are posibilitatea să-i influenţeze prezentul şi să-i stabilească viitorul.

Astăzi, „noua” televiziune, prin mesajele ei furtunoase, îşi bombardează fără milă şi fără încetare victimele sale, telespectatorii creduli. Îi bombardează mai ales cu critici şi acuzaţii împotriva tuturor acelora care au constituit până de curând reazem grecului contemporan şi, în genere, al creştinului ortodox:

- împotriva căsătoriei şi familiei, deoarece se bazează pe tirania „tatălui stăpân”, pe „constrângerea sexuală şi economică” a „muncii neplătite” a femeii şi pe „lipsa de înţelegere” în privinţa nevoilor trupeşti şi psihologice ale copiilor;

- împotriva maternităţii (a calităţii de mamă), deoarece împiedică „libertatea”, „întregirea personalităţii” şi „dreptul la muncă şi la dragoste” a femeii;

- împotriva istoriei, deoarece este purtătoarea „şovinismului”, „naţionalismului”, „prejudecăţilor” şi a „urii”;

- împotriva patriotismului, deoarece este „rasist” şi „fascist”;

- împotriva creştinismului, deoarece este fie învechit, fie de origine evreiască, fie animat de antifeminism, fie pentru că morala lui „constrânge” orientările sexuale „fireşti” ale omului şi se împotriveşte „libertăţii” sale şi a „dreptului” său la homosexualitate sau hedonismului „eliberator”;

- împotriva modului apusean de gândire şi de viaţă, deoarece „distruge natura”, „contaminează mediul”, „distruge planeta” etc.

Este vorba despre un adevărat război de idei care, chiar dacă se desfăşoară în spaţiul gândirii – şi mai ales în spatele unor cugetătoare şi sfinte măşti ale celor mai înalte noime şi idealuri – nu încetează a fi război. Armele lui sunt: „umanismul”, „drepturile omului”, „iubirea faţă de om”, „eliberarea” şi „demnitatea” omului, „îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale omenirii”, „pluralismul”, „libera circulaţie a ideilor”, „libertatea cuvântului”, „non-violenţa”, „dreptul la autodeterminare”, „toleranţa”, „restabilirea adevăratei istorii”, „respectul faţă de alteritate”, „dreptul la diversitate”, „evoluţia”, „auto-îmbunătăţirea” şi „schimbarea de gândire”, „schimbarea de mentalitate”, „lărgirea conştiinţei”, „echilibru în oameni şi în natură”, „salvarea planetei”, „salvarea lumii a treia”, „împărţirea echitabilă a energiilor planetei” etc.

Acest război „nevăzut” reuşeşte tacit, fără vărsare de sânge şi pe neobservate, un lucru pe care, în ciuda măcelurilor, sălbăticiilor şi barbariilor, nici un război convenţional nu l-a izbutit atât de bine în istoria omenirii: să schimbe din temelii modul de gândire al unei uriaşe părţi de populaţie, indiferent de vârstă, şi totodată îi converteşte la o concepţie nouă despre om şi despre lume – aceasta fără să întâlnească împotriviri, obstacole sau rezistenţă.

„Noul iluminism”

Cu toate că, în adevăratul sens al cuvântului, s-a dezlănţuit în ţara noastră, acest război nu constituie un fenomen local, nici nu se desfăşoară exclusiv prin televiziune. Este vorba despre un fenomen multilateral cu acoperire globală, în spatele căruia se ascunde o concepţie nouă despre om şi lume, aşa numitul „Nou iluminism”. Pentru a se impune, „Noul iluminism” a declarat unilateral război împotriva „vechii” gândiri şi a „vechii” realităţi, cu viziunea unei Noi Ere. Teoreticienii „Noului iluminism” numesc eufemistic acest război „deconstrucţie”. Îl mai numesc, încă şi mai eufemistic, „distrugere creativă” – pe motiv că, deşi procesul ajută la distrugerea „vechii” gândiri şi a „vechii” lumi, contribuie totodată la crearea unei „noi” gândiri, care va ajuta la instaurarea pe întreaga planetă a Noii Ere. Într-adevăr, aşa cum confirmă Edgar Morin, gânditor al Noii Ere, războiul „Noului iluminism” împotriva „vechii” gândiri este generalizat. „Deşi lupta în sine are o natură de descompunere, este totuşi parte a naşterii chinuitoare. Astăzi lupta se duce peste tot, în fiecare imperiu, naţiune, clasă, etnie, grup, persoane fizice, între două moduri de gândire, de comportament, de acţiune…”[1].

Autoimpunându-se ca antropocentric, „Noul iluminism” îl cheamă pe om să se „elibereze de legăturile trecutului”, aşa încât să primească raţionalismele „politic corecte” – golite complet de orice noimă morală şi religioasă –, „idealurile” lui, care sunt: „drepturi egale pentru ambele sexe, familii monoparentale, pilula «auto-avortivă», «închirierea» de pântec străin, experimentarea pe embrioni, prelevarea de ţesuturi şi comercializarea lor, drepturile homosexualilor, «moartea demnă», eutanasia, legalizarea sinuciderii şi pedeapsa cu moartea…”[2].

Este limpede că, aplicându-se aceste „idealuri”, vor fi răsturnate din temelii toate aspectele modului de viaţă occidental şi se va configura o nouă realitate, o nouă civilizaţie, o Nouă Eră. Cu toate acestea, neliniştitoare sunt următoarele lucruri paradoxale şi contradictorii: în ciuda „antropocentrismului” său, „Noul iluminism” nu a ezitat să declare unilateral acest război, în neştiinţa omului însuşi şi, mai ales, împotriva gândirii lui – în timp ce „idealurile” lui căzute, exprimate bombastic, care-l desfrânează pe om, le întoarce direct împotriva însăşi existenţei omului. Pentru că acestea fie exclud naşterea lui, fie o întrerup, fie comercializează ţesuturile lui – exterminându-l înainte de a se naşte, fie îl golesc din punct de vedere sentimental, fie îl fac victimă celor mai întunecate patimi ale sale, fie îi grăbesc moartea, fie – iarăşi – îşi epuizează „umanismul”, „toleranţa” şi „dragostea” lor asupra ucigaşilor lui.

[1] Edgar Morin, „Lăsând secolul al XX-lea”, trad. Α. Filippatos, Εditura RΟΕS, ediţia 3, Αtena 1998, p. 339.

[2] Μ. Malachi, „The Keys of This Blood”, Ed. Touchstone, 1990, pp. 339-340.

(Dafnis Varvitsiotis, cercetătoare istorică, articol apărut în revista „Parakatathiki” nr. 26, sept.-oct. 2002, Sursa, www.familiaortodoxa.ro )