Mii de pelerini greco-catolici vor pleca, sâmbătă, într-o procesiune condusă de episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, de la capela greco-catolică din oraş până la biserica parohială din Nicula, unde va fi o slujbă de venerare a unei relicve a Sfintei Cruci, adusă din Germania.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, credincioşii sunt aşteptaţi, sâmbătă, la capela greco-catolică din Gherla, de unde vor porni pe jos spre Nicula, într-o procesiune condusă de PS Florentin Crihălmeanu.
"Preotul Ştefan Ghenţa din Constanţa va aduce spre venerare o mică parte din Crucea Domnului nostru Isus Hristos, într-un relicvar datând din secolul al XVIII-lea, donat credincioşilor români de către Arhiepiscopia din Köln", se arată în comunicat.
Odată cu sosirea pelerinilor la biserica parohială din Nicula, se va celebra slujba Vecerniei, după care va urma o noapte de rugăciune şi venerare a relicvei Sfintei Cruci.
Manifestările religioase prilejuite de Adormirea Maicii Domnului vor continua, duminică, prin Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul căreia PS Florentin "va rosti un cuvânt de învăţătură despre Preasfânta Fecioară Maria în lumina spiritualităţii".
Potrivit reprezentanţilor Eparhiei, PS Florentin a chemat şi în acest an credincioşii greco-catolici la Nicula, subliniind faptul că "pelerinajul este una dintre formele specifice de manifestare ale Bisericii, un moment de rugăciune şi un moment de asceză".