De ce să vină tinerii la Biserică?

De ce mergem noi la Biserică?

Dacă am face un sondaj printre cei aflaţi duminică la Sfânta Liturghie, cu întrebarea “De ce veniţi la Biserică?”, ce răspunsuri am primi?

Am obţine multe răspunsuri de genul “Aşa se face”, “Aşa trebuie” şi “Aşa e frumos”. Sunt acestea motive pentru a merge la Biserică? Evident, nu. Şi să te plimbi în parc, într-o zi de toamnă, este frumos.

De ce mergem şi de ce trebuie să mergem la Biserică?

Cu riscul de a deveni prea teologic sau idealist şi deci în conflict cu realitatea, voi prezenta răspunsul meu la această întrebare fundamentală.

Pe scurt, mergem la Biserică pentru că, oameni fiind, ne întâlnim acolo cu Creatorul nostru, cu cel de la care avem viata si prin care putem avea o viată mai bună. Prin relaţia cu El, care porneşte din Biserică, ne pregătim în această viaţă pentru viaţa de dincolo.

Acesta este răspunsul. Desigur, acceptarea lui este în sine un act de credinţă.

Mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viată: Iisus Hristos. Tot omul are nevoie de repere sau principii solide în viată, de valori care să nu se schimbe de la o zi la alta. Toate valorile oamenilor sunt relative şi pot fi puse în discuţie. Valorile reprezentate de Hristos vin din afara sistemului omenesc, sunt dumnezeieşti şi sunt deci mai presus de măruntul cotidian al omului. Cine se întemeiază pe ele va avea stabilitate şi siguranţă în viaţă, şi ajutor de la Dumnezeu.

Mulţi tineri spun: De ce să vin la biserică, când pot sta şi acasă să mă rog şi să meditez la Dumnezeu? Sigur, te poţi ruga şi acasă, dar dacă nu vii la biserică, ştii cărui dumnezeu te rogi? Îl cunoşti pe dumnezeul căruia te rogi? Este Dumnezeul cel adevărat, despre care afli la biserică, sau este o închipuire a mintii tale, un dumnezeu amabil care îţi cântă în strună în toate faptele tale?

Tot ce se face la biserică, toate slujbele, rugăciunile si cântările sunt menite a-l face cunoscut pe Dumnezeul cerurilor si al pământului. Numai în biserică îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Mersul la Biserică, cel puţin la Sfânta Liturghie, este o reîntâlnire periodică cu El. Aşa cum nu poţi să stai departe de cineva care are importantă pentru tine, pentru viata ta, de o persoană iubită, de exemplu, aşa nu poţi sta departe nici de Cel din care simţi că-ţi vine viaţa.

În Sfânta Evanghelie, Iisus Hristos se prezintă pe sine ca fiind o stâncă. O stâncă pe care ne putem clădi viaţa, o stâncă pe care construim ceva care rezistă în faţa vitregiilor vieţii. Dacă ne construim viaţa şi ne hrănim sufletul cu altceva, de pildă cu sistemul trecător de valori ale oamenilor, vom sfârşi prin a ne simţi goi pe dinăuntru, căci lucrurile despre care am crezut că pot da substanţă vieţii şi-au pierdut gustul şi azi nu mai sunt. Locul lor a fost luat de altă croială a pantalonilor sau a fustei, de un nou telefon mobil cu cameră foto de rezoluţie mai mare şi de un nou album de muzică. Sufletul omului nu se poate hrăni cu ceva care astăzi e sus iar mâine e la coşul de gunoi. El are nevoie de ceva mai profund, mai adânc si mai adevărat, iar aşa ceva nu se găseşte printre oameni, ci în afara sistemului lor, la Dumnezeu.

Cine îşi construieşte viaţa pe Hristos şi cultivă legătura cu El are un sens în viaţă. Ştie de unde vine, ştie ce are de făcut şi ştie unde merge. Contrar părerii celorlalţi, el nu consideră că se privează pe sine de bucuriile vieţii. Pur şi simplu ceea ce îi încântă pe ceilalţi nu are valoare pentru el. El îşi găseşte plăcerea în alte lucruri, care sunt la fel de gustoase astăzi ca şi acum o mie sau două mii de ani.

De ce să vină tinerii şi tot omul la Biserică? Psalmistul spune: “Gustaţi şi vedeţi că bun este Dumnezeu”. Greu poţi descrie în cuvinte ce gust are un fruct nou. De aceea, alături de psalmistul David, Biserica spune de două mii de ani “Veniţi, gustaţi şi vedeţi ce bun este Dumnezeu”.

(Bogdan MATECIUC)