Judecata aproapelui

"De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?" (Matei 7, 3)

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos nu ne porunceşte să nu judecăm în general nici un păcat, nici nu ne opreşte să facem aşa ceva, ci opreşte pe cei care, plini de nenumărate păcate, sar pe alţii pentru păcate întâmplătoare. Hristos ne porunceşte să scoatem mai întâi bârna din ochiul nostru şi apoi să îndreptăm păcatele celorlalţi. Dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngrijeşti de soarta lui, ci pentru că vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, să o facă unul care nu are astfel de păcate.

Un om înţelept îşi îndreaptă duhul înăuntrul său şi îl coboară în inima sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl luminează şi el se află într-o stare de linişte, având conştiinţa împăcată, căci el contemplă harul Sfântului Duh în interiorul său, după cuvântul lui Dumnezeu: "Unde este pace, acolo sălăşluieşte El". Cel care merge în pace adună ca şi cu o lingură darurile harului. "Când un om dobândeşte pacea, atunci poate revărsa şi asupra altora lumina sufletului său" (Sfântul Serafim de Sarov).

Cuviosul Paisie Aghioritul spune că judecata este răpirea fără ruşine a dreptului lui Dumnezeu, în timp ce osândirea înseamnă pieirea sufletului celui care o rosteşte. Dumnezeu ne va judeca nu doar după felul păcatelor noastre, ci şi în modul în care noi îi judecăm pe ceilalţi. (Malvina PREDA, sursa: www.ziarulumina.ro)