Marcu Ascetul este unul dintre părinţii filocalici de la care ne-au rămas scrieri foarte valoroase pentru spiritualitatea ortodoxă. Într-una dintre acestea el lămureşte aspecte importante ale vieţii duhovniceşti. Mai întâi, el demonstrează valoarea reală a Botezului pentru om, după care evidenţiază centralitatea inimii în viaţa duhovnicească. Astfel, conţinutul acestei scrieri alcătuieşte un fundament doctrinar pentru multe dintre manifestările vieţii ascetice şi mistice răsăritene.
O scurtă biografie
Despre Marcu Ascetul ştim că a trăit în apropiere de Nil Ascetul. Se pare că şi el a fost mulţi ani egumen al unei mănăstiri de lângă Ancyra din Galatia. De acolo s-a retras mai târziu într-o pustie necunoscută, unde a murit în prima jumătate a secolului al V-lea. De asemenea, el a fost un admirator al Sfântului Ioan Gură de Aur, aşa cum remarcă părintele Dumitru Stăniloae (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p. 221). Lui Marcu Ascetul îi sunt atribuite 9 scrieri, pe care el le-a alcătuit la Ancyra, înainte de a se retrage în pustie. Numai epistola către Nicolae şi probabil scrierea despre post le-a alcătuit în perioada petrecută în pustie. Pe lângă acestea, în Patrologia lui Migne mai este publicată sub numele lui Marcu Ascetul o scriere intitulată: "Capete despre trezvie", cuprinzând 26 de capete şi două întrebări şi răspunsuri. Dar această scriere nu îi aparţine lui Marcu Ascetul, ci ea este o compilaţie mai târzie din sentinţele lui Maxim Mărturisitorul şi din omiliile lui Macarie Egipteanul (p. 229).
Botezul împărtăşeşte pe Duhul Sfânt
Scrierea "Despre botez" sau mai precis: "Răspuns celor ce se îndoiesc de dumnezeiescul botez" reprezintă o prezentare a efectelor botezului, sub forma unui dialog. Aici este dezbătută întrebarea dacă botezul şterge cu totul păcatul sau mai lasă ceva din el. După cum spune Marcu Ascetul, botezul are un efect desăvârşit, deoarece el, nu numai că şterge păcatul, ci şi împărtăşeşte pe Duhul Sfânt. Cel care spune: "Văd altă lege în mădularele mele, care se împotriveşte legii duhului meu" (Romani 7, 23) nu este cel botezat, ci cel care urmează să primească botezul. Dar lupta este necesară şi după aceea, deoarece harul primit la botez nu-l transformă automat pe om. "Căci Sfântul Botez este desăvârşit, dar nu desăvârşeşte pe cel ce nu împlineşte poruncile. Drept aceea să nu credem socotinţelor omeneşti, ci mai degrabă dumnezeieştii Scripturi, care spune: Hristos a murit pentru păcatele noastre (I Corinteni 15, 3) sau: Ne-am îngropat cu El prin botez (Romani 6, 4), sau: Cel ce a murit s-a îndreptat de păcat (Romani 6, 3), sau: Păcatul nu va mai stăpâni peste noi (Romani 6, 14), de vom împlini poruncile; iar de nu le împlinim, suntem necredincioşi şi stăpâniţi de păcat. Căci credinţa stă nu numai în a ne fi botezat în Hristos, ci şi în a împlini poruncile Lui" (p. 275). Aşadar, harul primit la botez este numai puterea dată omului de a rămâne ferit de păcat. Dacă el nu pune în lucrare această putere, prin păzirea poruncilor, atunci va persista în păcat.
(Dragoş Mihail OLTEANU, sursa: www.ziarullumina.ro)