Marea sărbătoare a Rusaliilor, numită în popor şi „Duminica Mare”, capătă anul acesta pentru creştinii ortodocşi ai parohiei Râşca şi o conotaţie aniversară prin împlinirea a 100 de ani de la momentul în care a fost pusă piatra de temelie a bisericii.
Astfel, 23 mai 2010 va rămâne în Cartea de aur a bisericii din Râşca, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil”, drept data la care biserica fost resfinţită după un şir lung de lucrări menite să sporească frumuseţea edificiului bisericesc.
Slujba solemnă şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate, cu binecuvântarea IPS Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de către un mare sobor de preoţi şi diaconi avându-i în frunte pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi pe PS Episcop Ioachim al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, precum şi pe inspectorul bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, preotul Nicolae Horga. Reperele temporale ale evenimentului vor fi marcate de primirea înalţilor ierarhi, la primele ore ale dimineţii, urmată de slujba de resfinţire a bisericii, Sfânta Liturghie arhierească, slujba Vecerniei Pogorârii Duhului Sfânt şi sfinţirea teiului, precum şi slujba de pomenire a ctitorilor bisericii, toate acestea fiind succedate de un creştinesc praznic la casei de prăznuire.
Pentru a marca centenarul bisericii, elevii S.A.M. Râşca şi membrii Grupului vocal bărbătesc „Flori de măr” vor prezenta oaspeţilor şi enoriaşilor prezenţi la manifestare un program artistic, iar o masă festivă îi va aştepta pe invitaţi la Pensiunea agroturistică „Casa cu flori” din localitate.
Biserica actuală s-a construit între anii 1910-1930, lucrările începând sub supravegherea preotului Ioan Grigorescu şi continuând în vremea preotului Ermil Grigorescu, nepotul său. Actualul preot paroh al bisericii Râşca, Gheorghe Dănilă, a fost numit în urmă cu douăzeci de ani, în noiembrie 1990. Odată cu numirea noului preot, au început ample lucrări de renovare, girate şi de strădania enoriaşilor în efortul lor de a cinsti Biserica. În biserică se păstrează 4 icoane a căror vechime confirmată le duce originile în anii 1800.
Preotul paroh Gheorghe Dănilă şi-a manifestat încrederea că în pofida vremii, dar şi a vremurilor, mulţi dintre cei care sunt legaţi într-un fel sau altul de parohia Râşca vor veni duminică, 23 mai, la resfinţirea bisericii, toţi cei care vor ajunge fiind bineveniţi şi cinstiţi ca nişte oaspeţi de seamă.