„Dumnezeu adevărat şi om adevărat“

Apariţia Mântuitorului printre ucenici după ce a-ceştia Îl văzuseră răstignit, apoi îngropat, creează tulburare în sufletele lor. Ei nu ştiu cum să perceapă această arătare şi nici dacă să se încreadă în ea. Motivul pentru care Mântuitorul le cere să Îi dea de mân-care şi pentru care le arată rănile este tocmai acela de a-i convinge de realitatea şi umanitatea trupului Său înviat din morţi. Căci Mântuirea poate fi adusă omenirii doar prin Întruparea adevărată a lui Dumnezeu, astfel încât, luând trup muritor, Mântuitorul să înfrângă moartea, cu moartea pre moarte călcând.

Astfel, ideea centrală pe care se sprijină întreg creştinismul nu este alta decât aceea a Întrupării, Răstignirii şi Învierii reale a lui Hristos, fapt fără de care mântuirea neamului omenesc nu este posibilă. Oamenii de cultură ai primelor secole nu ezită să creeze diverse teorii uzând de raţiune prin care să explice un act ce nu poate fi înţeles, ce nu poate fi perceput şi cuprins de mintea omenească limitată, respectiv modul cum Mântuitorul poate fi în acelaşi timp Dumnezeu şi om. Ei cad astfel fără să vrea în adevărate erezii. Printre gânditorii eretici se află şi un anume Eutihie care susţine că Hristos a fost doar Dumnezeu, nu şi om, teorie ce pune de fapt în pericol întregul act de răscumpărare a umanităţii. Ce sens ar mai avea atunci pătimirea, răstignirea, moartea pe cruce, dacă acestea ar fi numai nişte minciuni şi dacă Hristos nu ar fi avut fire umană completă?

Sfinţii Părinţi ai Bisericii dau însă un răspuns prompt şi ferm ereziei condamnând-o în cadrul celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic disputat la Calcedon în 451, unde învaţă astfel: "Mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârşit în dumnezeire şi desăvârşit în omenitate, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, având suflet raţional şi trup, de o fiinţă cu Tatăl, după dumnezeire, şi de o fiinţă cu noi, după omenitate, fiind întru toate asemenea nouă, în afară de păcat". (sursa: www.ziarullumina.ro)