Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi - Suceava sărbătoreşte mâine al doilea Hram, de „Izvorul Tămăduirii”.
În curtea Spitalului Vechi „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu câţiva ani în urmă a fost ridicată o biserică ce are rolul de alinare a durerilor, celor aflaţi în suferinţă, pe un pat de spital, dar nu numai. Această bisericuţă pare o bijuterie în interior, este foarte îngrijită, cu multe flori şi o catapeteasmă foarte frumos sculptată.
Biserica are două hramuri, în ziua de „Sf. Nicolae” şi în ziua de „Izvorul Tămăduirii”. Nu este întâmplătoare această alegere, pentru că Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, a tuturor spre Dumnezeu şi ea poate fi numită ca „izvor al tămăduirii” pentru noi cei păcătoşi. Cei care îşi pun nădejdea în Ea nu se poate să nu reuşească.
Preotul misionar Constantin Diaconaşu va oficia, în această seară, începând cu ora 18:00, împreună cu un sobor de preoţi, slujba de priveghere în cinstea Izvorului Tămăduirii Maicii Domnului.
Mâine, în ziua de hram a bisericii, zeci de suceveni vor alege să participe la Sfânta Liturghie. Slujba începe la ora 9:00 şi va fi oficiată tot de un sobor de preoţi. Tot mâine, la Biserica „Izvorul Tămăduirii” se va săvârşi Taina Sfântului Maslu şi se vor citi Moliftele Sf. Vasile cel Mare.
Părintele Constantin Diaconaşu ne-a reamintit că în biserică se află o raclă cu moaşte de la peste 70 de Sfinţi, printre care: Sf. Ap. Andrei al românilor, din Sf. Ana, Sf. Arhidiacon Ştefan, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Haralambie, Sf. Pantelimon, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru. În biserică se află şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care este de mare folos celor care cred în puterea Fecioarei Maria, ca mijlocitoare în faţa lui Dumnezeu şi a fiului ei, Iisus Hristos. Vineri este un prilej de sfinţire a apelor şi de dat de pomană de sufletul celor răposaţi.