În perioada urcuşului duhovnicesc al Marelui Post, joi, 11 martie, în sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a avut loc, începând cu orele 18.00, o întâlnire de suflet, susţinută de părintele Hrisostom Rădăşanu, duhovnic îmbunătăţit, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, care a venit în repetate rânduri la Suceava spre a transmite „mesaje duhovniceşti” în cadrul unor conferinţe tematice de profil.
17 ani de A.S.C.O.R Suceava
Manifestarea, desfăşurată la iniţiativa Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (A.S.C.O.R.) - filiala Suceava, a fost deschisă de un cuvânt de bun venit al preşedintelui acestei organizaţii studenţeşti, care a reamintit celor prezenţi că, în urmă cu 17 ani, tot pe 11 martie, s-a înfiinţat A.S.C.O.R-ul din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, urându-le un călduros „La mulţi ani” tinerilor studenţi ortodocşi, ca şi celor prezenţi în sală. Întreaga manifestare a fost moderată de studentul sucevean Dinu Doroftei.
De ce această dată a fost aleasă? Răspunsul a venit de la părintele Hrisostom: „...în urmă cu aproape 1200 ani (843, n. red.), împărăteasa de atunci, cu fiul ei şi tot poporul cel drept credincios au revenit la Hristos, la frumuseţea credinţei, căci, a fost o perioadă când icoanele au fost interzise...astfel s-a decretat prima duminică din Marele Post ca Duminica Ortodoxiei. O Duminică în care Creştinătatea s-a întors la frumuseţe.
Ortodoxia trebuie să fie ceva mult mai profundă
Ce este Ortodoxia? Ortos, însemna (în greaca veche, n.red.) nu neapărat drept, ci în conformitate cu credinţa sau, altfel spus, în conformitate cu Dumnezeu...opusul dreptului este stângul. Dumnezeu a fost primul ortodox, iubitor de frumos şi creaţia a fost frumoasă; Omul a fost pus rege al creaţiei, dar această Ortodoxie a fost călcată prin căderea lui Adam. Adam a murit faţă de drept, faţă de Ortodoxie.” Încercând să răspundă la întrebarea centrată a conferinţei, „Cine sunt eu?”, părintele duhovnic a ţinut să sublinieze în primul rând frumuseţea din interiorul Bisericii noastre, exprimată în Sfânta Liturghie şi cum să-ţi păstrezi această frumuseţe lăuntrică dăruită de Dumnezeu, printr-o conduită care conduce la o întâlnire cu Cineva care a făcut aceste lucruri frumoase. Din păcate, astăzi, cramponaţi în „lumea virtuală” oamenii riscă să-şi piardă minţile, ori, Ortodoxia trebuie să fie ceva mult mai profundă, nu ideologizată, a conchis părintele, exemplificând auditoriului prezent, prin pilde din vieţile sfinţilor ori din realitatea cotidiană, aceste adevăruri de credinţă, răspunzând şi câtorva întrebări „provocatoare” adresate de public.
Ce urmează?
În continuitatea „Serilor duhovniceşti” din perioada Marelui Post, A.S.C.O.R filiala Suceava, vă propune următoarele conferinţe tematice: 18 martie - „Ortodoxia în faţa provocărilor” (Pr. dr. Mihai Valică), 21 martie - „Viaţă şi moartea noastră în Hristos” (Maica Siluana Vlad) şi 25 martie - „Cunoaşteţi Basarabia” (Arhim. Melchisedec Velnic). Aceste manifestări vor avea loc în zilele stabilite de la orele 18.00, în Sala de conferinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Intrarea este liberă.
(Adrian POPOVICI)