Viaţa este darul lui Dumnezeu, iar acest dar trebuie să-l păstrăm curat, ferit de întinăciunea păcatului. Viaţa noastră pământească se sfârşeşte prin moartea trupului la sorocul rânduit de Dumnezeu, iar viaţa noastră sufletească, sufletul, continuă şi după moartea trupului, continuă în viaţa veşnică. […] Numai credinţa în Învierea Mântuitorului şi o dată cu ea şi cea a învierii noastre ne dă deplina bucurie a vieţii pământeşti, viaţă care nu se sfârşeşte la marginea mormântului, adică nu pierim, trecem în nefiinţă, cum adesea se spune şi se scrie în ziare anunţurile decesului oamenilor.
Sinuciderea este cauzată de lipsa nădejdei creştine, nădejdea în viaţa veacului ce va să fie în viaţa veşnică.
Lipsa nădejdei este cauzată, la rândul ei, de lipsa legăturii noastre sufleteşti cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni şi mai ales prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Lipsa nădejdii creştine şi a legăturii noastre cu Dumnezeu este cauzată de păcatele săvârşite, dar nemărturisite şi iertate în Sfânta Taină a Spovedaniei.
Păcatele nemărturisite aduc tulburare în funcţionarea corpului omului, aduc o slăbire şi chiar o întunecare a facultăţilor minţii. Acest adevăr este constatat şi mărturisit şi de medicii psihiatri. Ca urmare, astăzi mai ales, în lumea noastră desacralizată, îndepărtată mai mult sau mai puţin de Dumnezeu, recomandă ca remedii discuţia „pacientului” cu psihologul, discuţie care este un fel de mărturisire. Acest procedeu este un paliativ care nu aduce însănătoşirea celui bolnav. Este ca şi cum ai merge la medic, îi spui boala, durerea, medicul şi cu pacientul descoperă cauza, dar nu-ţi dă şi medicamentul cuvenit sau ceea ce îţi este, ca un paleativ, o ameliorare de scurtă durată. […]
Poţi să te destăinui şi să spui frământarea sufletului tău celei mai apropiate persoane sufletului tău, cu gândul să te uşurezi sufleteşte, dar niciodată nu vei simţi deplina uşurare a sufletului ca atunci când te mărturiseşti preotului duhovnic cu umilinţă, credinţă şi nădejde şi auzi cuvintele „te iert şi te dezleg de toate păcatele tale mărturisite” . […]
La duhovnic să mergem cu încrederea că mărturisim preotului, dar în chip tainic, nevăzut de ochiul trupului, este prezent Dumnezeu care primeşte mărturisirea şi dă iertare păcatelor.

În revista „Biserica din sufletul copilului” , editată de Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, un elev de clasa a VII-a de la Şcoala „Miron Costin” Suceava încerca să creioneze chipul eroului în devenire după modelele pe care le oferă mass-media. Aceasta dovedeşte o maturitate surprinzătoare constatând că: „Radioul, televiziunea şi internetul sunt toate împânzite de idoli. Vedetele promovează un stil de viaţă care este o alternativă greşită pentru tinerii de astăzi: alcool, droguri, ţigări, muzică rock. Pentru cei mici, desenele animate sunt, din păcate, o sursă de modele: Superman, Batman, Harry Potter, Barbie, eroi creaţi aparent pozitiv, dar care au laturi negative evidente, adică violenţa, dorinţa de putere, magia, cochetăria sau vrăjitoria.” […] Mass-media ridică moralul tinerei generaţii, cultivă virtutea bărbăţiei ca să putem purta poverile vieţii? Sau, altfel spus: Acestei generaţii i se oferă lumina sau întunericul? […]
Biserica împlineşte cuvântul Domnului zi de zi; nu cumva şi societatea trebuie să facă acelaşi lucru? Nu cumva mass-media trebuie să renunţe la „a prezenta, a acuza şi a critica, în favoarea lui a învăţa şi în dauna lui a ne distra, a prezenta tot ce este educativ în dauna divertismentului deşănţat din fiecare zi?”
Se observă o lipsă aproape totală de colaborare între Biserică, instituţiile de cultură şi mass-media, deşi implicarea lor în viaţa socială este evidentă, dar scopurile diferă […] Instituţiile de cultură şi mass-media se rezumă la a crea divertismente pentru a smulge cât mai mulţi tineri din braţele Bisericii în zilele de sărbători când se săvârşeşte Sfânta Liturghie, să le asigure seară de seară emisiuni-concurs gen „Ziua judecăţii” , filme şi reportaje în care ororile „se mănâncă pe pâine” , astfel încât generaţia aceasta rămâne flămândă şi se îndreaptă cu paşi repezi spre adevărata zi a judecăţii.
Dintre aceştia, unii, lipsiţi de sprijinul moral al Bisericii pentru că au fost smulşi din braţele ei prin ofertele deja amintite, nu mai rezistă „valurilor învolburate ale mării acestei vieţi” , traduse prin „stres” şi, fără a se ridica la chemarea Mântuitorului, „veniţi la Mine că Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28), cad în deznădejde şi recurg la cea mai nefastă hotărâre – se sinucid, crezând că aceasta este soluţia care rezolvă toate, fără a fi conştienţi că abia acum începe chinul, fiind „aruncaţi în întunericul cel mai dinafară” .
Sinuciderea apare ca ultim pas pe care-l face cel ce a confundat lumina cu întunericul […] Ei bine, nu poţi avea spiritul sănătos când din toate părţile eşti „bombardat” cu „informaţii” care produc halucinaţii în mintea fragilă a copiilor şi tinerilor!
Biserica ştie şi se străduieşte să vindece această boală care se instalează în mintea celor ce nu s-au pus sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu. De aceea se generalizase dictonul biblic „NIHIL SINE DEO” („Nimic fără Dumnezeu” ) în perioada interbelică […]
S-a reuşit, totuşi, ceva: mass-media a început să înţeleagă că a venit vremea să ia atitudine, şi aici aş menţiona emisiunea de la ora 18.00, „6, vine presa” a Postului B1TV (cu siguranţă că şi alte posturi TV au făcut-o) în care s-au analizat cauzele înmulţirii suicidului şi s-a ajuns la concluzia că „unele programe au făcut publicitate suicidului prin prezentarea exagerată şi cu lux de amănunte a unor cazuri, zdruncinând astfel pe cei cu probleme psihice şi cu lacune mari în gândire” . […]
Spuneam la o emisiune radio intitulată „Cuvânt pentru minte şi suflet” că „sinuciderea este un act de revoltă împotriva voii lui Dumnezeu şi se manifestă prin hotărârea proprie de a curma viaţa” , care poate fi socotită cauză lăuntrică, acum însă este timpul ca să recunoaştem că sinucigaşul îşi sprijină hotărârea pe „argumente” care vin din afară. Acestea îi creează senzaţia că şi el poate face ce a văzut sau ce a citit, îşi împropriază atitudinile şi acestea îl determină să spună: „Acesta sunt eu, pot să o fac pentru că fac ce vreau, cum a făcut şi acela!” şi, din nefericire, o face fără a sta pe gânduri.
Cauza? Lipsa educaţiei spirituale: bagatelizarea orei de educaţie religioasă din şcoli, preocupări de week-end, în care nu se regăseşte Sfânta Liturghie sau serviciul divin în general, mediatizarea excesivă a unor cazuri similare, cărţi sau filme care fac din sinucigaş un erou.
Soluţia? Formarea unor repere precise de conduită în toate: în mass-media, în şcoli, în familie şi în societate, întoarcerea lui „NIHIL SINE DEO” în viaţa noastră şi îndepărtarea lui „fac ce vreau” , întoarcerea la viaţa liturgică şi la valorile sfinte ale Ortodoxiei în dauna divertismentului care începe luni şi se termină duminică, într-un cuvânt, este necesară ACCEPTAREA LUI DUMNEZEU ÎN VIAŢA NOASTRĂ chiar împotriva celor care nu-L vor; aşa vor fi mult mai puţine cazuri de suicid.
 

De altfel, şi în România au apărut tot mai multe cazuri în ultima vreme, legate de copii care s-au sinucis, lăsând bileţele prin care încercau să-şi justifice gestul disperat. Şi e tulburător să constaţi că n-au putut face faţă exigenţelor părinţilor sau tutorilor legali. Noi credem că pretenţia de a avea note foarte bune la învăţătură (sau chiar numai de 10!) este una total absurdă şi inumană în felul ei.
 

(Radu IACOBOAIE)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sinuciderea este victoria antihristului (II).

Comentarii