„Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.” (Iacov 3, 11-18)

 

Pilda talanţilor

Precum în vremea scrierii cărţilor nou-testamentare, şi astăzi se pune de multe ori greşit semnul egalităţii între înţelepciune şi viclenie, superioritatea „înţeleptului” constând în capacitatea sa de a primi fără a oferi, de a câştiga fără a se osteni şi de a sta la suprafaţă chiar dacă scufundă pe alţii. Nu contestă nimeni că viclenia reclamă o inteligenţă speculativă şi o isteţime novatoare, dar a fi deştept nu înseamnă a fi şi înţelept.
Omul viclean chiar se laudă cu reuşitele sale, numindu-le abilităţi diplomatice şi agerimi ale minţii, chiar dacă în ele se ascunde răutatea şi din ele transpare inumanitatea. Observăm din relatările Sfintei Scripturi că acest fel de iscusinţă a minţii, chiar dacă are trecere pe pământ, în faţa lui Dumnezeu este descoperită ca fiind drum către întuneric (cf. Matei 25, 30). Astfel, în Pilda talanţilor, una dintre slugi a refuzat să muncească pentru a înmulţi darul şi, îngropând talantul, s-a gândit vreme îndelungată la o replică care să justifice lenea sa şi care să cucerească inima stăpânului (Matei 25, 24-25).
Sluga s-a socotit pe sine un meşter al cuvântului, dar inteligenţa sa vicleană se loveşte de cunoaşterea deplină a Domnului, Care intră în adâncurile gândirii umane. Domnul, nu numai că nu este impresionat de replica inteligentă, dar este şi supărat de purtarea vicleană şi leneşă (Matei 25, 26).
Învăţăm din acest cuvânt evanghelic că împărăţia cerurilor nu se cucereşte prin pledoarii rafinate, ci prin făptuiri jertfelnice. Acelaşi adevăr ni-l înfăţişează şi fragmentul apostolic de astăzi, în care Sfântul Iacov ne spune că inteligenţa vicleană este „pământească, trupească şi demonică”, adică poate fi folosită doar pe pământ, ajută doar trupul şi prin ea îl slujim pe cel rău. Apostolul Iacov caută înţelepciunea unei persoane în buna purtare şi în blândeţea gândirii, iar rodul acestei înţelepciuni este pacea, adică puterea de a înţelege şi ajuta pe cel de lângă tine.

 

(Ciprian OLINICI, sursa: www.ziarulumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Împărăţia cerurilor nu se cucereşte prin pledoarii rafinate, ci prin făptuiri jertfelnice.

Comentarii