Tămâia este o jertfă a naturii adusă lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are încă în minte mirosul de tămâie ce îmbracă pereţii bisericuţelor creştine?! În slujbele Bisericii de Răsărit, totul se aduce înapoi Dăruitorului, sunetul şi culoarea, mirosul şi gustul, lemnul, piatra şi aurul. În slujbele creştine, toate se întorc Aceluia care le-a dăruit mai întâi.
Rugăciunea rostită de preot în momentul în care binecuvintează tămâia este atât de simplă şi de elocventă încât am putea începe şi termina doar cu aceasta. "Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

 

Ce este tămâia?

Tămâia - θυμίαμα - este răşina unor arbori/arbuşti exotici care, ajungând în contact cu aerul, se încheagă, asemenea răşinii brazilor. Răşina conifere¬lor nu poate fi socotită tămâie. Răşinile sunt substanţe lipicioase, inflamabile, secretate de diferiţi arbori atunci când li se crestează coaja. Acestea sunt colorate în galben, brun şi negru. Tămâia de Arabia, Egipt şi Somalia are culoarea puţin gălbuie, cea de India este superioară, este galbenă.
Răşina solidificată ce curge din copacul Bosswelia Serrata sau Floribunda Papyrifesa, care creşte în India, China, Somalia, Etiopia, Egipt, se strânge de pe scoarţa copacului şi, pentru a fi şi mai parfumată, se amestecă şi cu alte aromate, aşa cum se precizează în Vechiul Testament (Ieşire 30, 34-38).
Arborele care dă tămâia este înalt de 3-6 metri, cu florile alburii. Creşte prin crăpăturile stâncilor din munţi şi prin pietrişurile de la bazele colinare din vecinătatea marii. Prin incizii longitudinale făcute în scoarţa acestui mic arbust se scurge un lichid lăptos, care în contact cu aerul se solidifica, formând bucăţi, mai mari sau mai mici, puţin globuloase, de culoare gălbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tămâie.
Solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie -roşiatică, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, tămâia este folosită în ceremoniile religioase, medicina şi parfumerie. Pentru proprietăţile ei stimulente, tonice, a fost întrebuinţată şi în medicina. Tămâia are acţiune farmacoterapeutică, antiinflamatoare, antiseptică, astringentă, carminativă şi cicatrizantă, diuretică, expectorantă, sedativă. Tămâia intră şi ea între ingredientele folosite la prepararea Sfântului şi Marelui Mir.
Tămâia este colectată între sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie. Cu mai multe luni înainte, crengile arbuştilor special aleşi sunt tăiate aproape de tulpină. După trei săptămâni, de la rădăcina crengilor astfel retezate se poate colecta tămâie de cea mai bună calitate. Fiecare copac aduce, după vechime, grosime şi starea lui, 3-10 kilograme de tămâie. Un copac poate fi exploatat până la patru ani, după care este necesară o pauză de mai mulţi ani. Supusă unei temperaturi mai mari, adesea aşezată pe praf de cărbune aprins, tămâia se descompune şi da naştere la vapori aromatici. Tămâia se arde în cădelniţe sau vase speciale, numite căţui.

(Teodor DANALACHE, www.crestinortodox.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce se ştie despre tămâie.

Comentarii