Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
După Înălţarea Domnului, apostolii s-au întors, cum se spune în Evanghelie, "cu bucurie mare" (Luca 24,52). Domnul ştia ce fel de bucurie le-a dat, şi sufletul lor trăia această bucurie.
Prima lor bucurie era aceea ca au cunoscut pe adevăratul Domn, Iisus Hristos. A doua bucurie, ca L-au iubit. A treia, ca au cunoscut viaţa cea veşnică şi cerească. Şi a patra bucurie, că doreau mântuirea lumii ca şi a lor înşişi.
În sfârşit, ei se bucurau că au cunoscut pe Duhul Sfânt şi vedeau cum lucra El în ei.
Iubeau pe Domnul, dar iubeau şi norodul
Apostolii umblau pe pământ şi spuneau noroadelor cuvânt despre Domnul şi despre Împărăţia cerurilor, dar sufletele lor tânjeau şi însetau să vadă pe Domnul Cel Iubit şi de aceea ei nu se temeau de moarte, ci mergeau cu bucurie în întâmpinarea ei şi, dacă doreau să trăiască pe pământ era numai pentru norodul pe care-l iubeau.
Apostolii iubeau pe Domnul şi de aceea nu se temeau de nici o suferinţă. Ei iubeau pe Domnul, dar iubeau şi norodul, şi această iubire înlătura de la ei orice frică. Nu se temeau nici de chinuri nici de moarte şi de aceea Domnul i-a trimis în lume ca să lumineze pe oameni.
Ajută lumea prin rugăciune şi scrieri
Până în ziua de astăzi sunt monahi care au experienţa iubirii dumnezeieşti şi năzuiesc după ea ziua şi noaptea. Şi ei ajută lumea prin rugăciune şi scrieri. Dar această sarcină apasă mai mult asupra păstorilor Bisericii, care poartă în ei un har atât de mare, că dacă oamenii ar putea vedea slava acestui har, lumea întreagă s-ar minuna de el; dar Domnul a ascuns-o, ca slujitorii Lui să nu se trufească, ci să se mântuiască în smerenie.
Domnul cheamă episcopi să păstorească turma Sa şi le dă în dar harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt a aşezat în Biserică episcopi (Faptele Apostolilor 20,28), şi în Duhul Sfânt ei au puterea de a lega şi de a dezlega păcatele (Ioan 20,21-22). Iar noi suntem oile Domnului, pe care El le-a iubit până la capăt (Ioan 13,1), şi ne-a dat pe sfinţii pastori.
Păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi
Ei sunt moştenitorii apostolilor şi, după harul dat lor, ne duc la Hristos. Ne învaţă pocăinţa, ne învaţă să păzim poruncile Domnului. Ne vorbesc cuvântul lui Dumnezeu, ca să cunoaştem pe Domnul. Ne povăţuiesc pe calea mântuirii şi ne ajută să ne înălţăm la înălţimea duhului smerit al lui Hristos. Ei adună în staulul Bisericii oile întristate şi rătăcite ale lui Hristos, ca sufletele lor să-şi găsească odihna în Dumnezeu.
Prin rugăciunile lor fierbinţi ei ne atrag şi pe noi să slujim lui Dumnezeu cu duh smerit şi iubire.
Pentru smerenia şi iubirea lor de norod îi iubeşte pe ei Domnul. Se află în mare osteneală şi lupta duhovnicească şi de aceea sunt bogaţi în înţelegerea sfinţilor, pe care-i imită în vieţile lor.
Domnul ne-a iubit într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru ca iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor.
(Sfântul Cuvios Siluan Athonitul)
