Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video„Când vrei să slujeşti şi te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos, trei lucruri eşti dator să faci”.
Dacă m-am despărţit de primul soţ, pot să-l mai pomenesc la rugăciune?
De ce să nu-l pomeneşti, că acela este adevăratul tău soţ. Dacă el n-ar fi însurat, ar trebui să te întorci la el. Mai ales dacă ai copii cu el.
Ce să facă soţia care şi-a lăsat bărbatul?
Femeia care şi-a lăsat soţul n-are voie să se mai mărite în veacul veacului.
Este păcat să fumezi?
N-am găsit scris în Sf. Evanghelie „să nu fumezi”, dar am găsit scris „să nu judeci”. Fumatul însă este un păcat.
Ce trebuie să fac când slujesc Sfânta Liturghie şi primesc pe Hristos?
Când vrei să slujeşti şi te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos, trei lucruri eşti dator să faci: să fii împăcat cu toţi, să te spovedeşti şi să-ţi faci canonul de rugăciune. Cu acestea trei, întotdeauna apropie-te, iar fără acestea niciodată să nu îndrăzneşti a te apropia de cele sfinte, ca să nu te arzi în focul cel dumnezeiesc.
Ce înseamnă să mă comport duhovniceşte?
Să fii la arătare cu pogorământ şi cu dragoste, iar în ascuns să ai lucrare duhovnicească. Aceasta este taina vieţii noastre! Sau, cum spune în Pateric: „Folosul fratelui este roada ta”. Ajutând, miluind, mângâind şi iubind pe aproapele, te mântuieşti pe tine. Rugăciunea mea este să te hrănesc pe tine, să te adăp pe tine, să te odihnesc şi să te folosesc pe tine, căci mai înaltă este dragostea întru rânduiala sa decât rugăciunea. Că rugăciunea este numai una dintre faptele tale, iar dragostea este legătura desăvârşirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde.
Prin ce anume se arată dragostea cea adevărată către aproapele?
Dragostea cea adevărată se face cunoscută nu numai prin dăruirea de milostenii, ci, cu mult mai mult, prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujirea trupească a celor bolnavi.
Ce este cunoştinţa de sine şi ce folos aduce pentru mântuirea sufletului?
Cunoştinţa de sine este o treaptă a smeritei cugetări. Pe aceasta a avut-o vameşul care se ruga în biserică şi care s-a întors „mai îndreptat la casa sa” decât fariseul. Sfântul Isaac Sirul zice despre ea: „Fericit este omul care îşi cunoaşte neputinţa sa, căci cunoştinţa aceasta i se face lui temelie, şi rădăcină, şi începătură de toată fapta bună” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 21).
De unde vin necazurile?
Domnul încearcă câteodată sinceritatea dăruirii noastre faţă de El, lipsindu-ne de mângâierile sufleteşti care însoţesc lupta noastră duhovnicească. Şi, când vede că, în ciuda acestei lipse, continuăm să-L slujim din inimă, fără să ne întristăm pe noi înşine, ne dă mângâiere însutită.
Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să nu cerem niciodată asemenea daruri de la Dumnezeu, nici atunci când ele vin să le considerăm ca o răsplată a nevoinţelor noastre. Să le lăsăm în voia Aceluia. Şi, când ni le dă, să le primim cu smerenie. Când, din nou, ni le ia, să arătăm răbdare.
(Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 6; Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)
