În general, Sfinţii Părinţi recomandă discernământul atunci când fac referire la persoanele cărora trebuie să li se acorde milostenie, deoarece nu toţi cei care cer milostenie o fac pentru nevoia supravieţuirii, iar a milui pe cineva care şi-ar putea câştiga prin muncă existenţa poate deveni o sursă de încurajare a cerşetoriei şi, în final, a păcatului capital al lenei.
În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare îndemna pe creştini la mai multă prudenţă şi discernământ în ceea ce priveşte destinaţia milosteniei lor. Amintind de cei care fac din infirmităţile trupului lor un prilej de neguţătorie, menţionează că acordarea de ajutoare acestora poate ajunge prilej de răutate şi, în astfel de cazuri, îndeamnă pe creştini la a oferi acestora o sumă mică pentru a scăpa de circul pe care-l fac unii dintre aceştia când cer milostenie: „Negreşit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceştia trebuie potolit cu câţiva bani; trebuie, însă, să arătăm milă şi iubire de fraţi faţă de cei care sunt învăţaţi să sufere necazul cu răbdare. Despre aceştia ni se va spune: «Am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc» (Matei, 25, 35) şi celelalte” (Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul XIV, VI). În epistola 150, Sfântul Vasile i se adresează lui Amfilohie, în care printre altele îi dă următorul sfat: „… trebuie să ai experienţă ca să faci deosebire între cel aflat cu adevărat în nevoi şi cel ce cerşeşte din lăcomie. Cine dă unui nenorocit dă lui Dumnezeu, dar cine dă unui vagabond acela aruncă banii la câini, pe care neruşinarea îl poate face respingător, dar pe care lipsa nu-l face vrednic de milă” (Epistole, epist. 150, III). Sfântul Vasile, după cum ştim, lansează mişcătoare îndemnuri în a-i ajuta pe cei nevoiaşi, însă doreşte să fie ajutaţi aceia care au reală nevoie de vreun sprijin oarecare: „Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cel ce-ţi cere, dar, totuşi, cu raţiunea, să deosebeşti nevoia fiecăruia din cei care îţi cer” (Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul 14, VI). Într-adevăr, oferind bani sau bunuri celor ce cerşesc din lăcomie, neavând neapărată nevoie, sau celor ce şi-au făcut din infirmităţile trupului prilej de neguţătorie şi, deşi apţi de muncă, preferă să cerşească, aceasta poate constitui un prilej de răutate, căci folosesc milostenia primită în întreţinerea unor păcate sau patimi, luând în derâdere, pe ascuns, pe cei ce le-o oferă. Dându-le acestora, îi obişnuim cu bănuţi nemunciţi şi le răpim bucuria muncii, bucuria simţită ca urmare a săvârşirii unui lucru folositor atât lor cât şi comunităţii din care fac parte.
Trebuie avut în vedere ca aceste judecăţi asupra persoanelor şi această „deosebire a nevoii fiecăruia din cei care îţi cer” să nu fie înţeleasă de unii ca un îndemn la refuz de a mai săvârşi acte de binefacere nimănui, din pricină că printre cei cu adevărat nevoiaşi există şi cerşetori mincinoşi care vor doar să profite de generozitatea bunilor creştini. Nu trebuie să devenim bănuitori faţă de toţi cei nevoiaşi, însă dacă suntem asiguraţi că unii sunt cerşetori mincinoşi, dedublaţi şi prefăcuţi să nu le oferim darul nostru, sau să le potolim lătratul doar cu un bănuţ. Cu toate acestea însă, cu o rugăciune către Dumnezeu pentru ei sau cu un sfat bun oferit cu francheţe şi cu dragă inimă, putem să-i ajutăm.

(diac. Liviu PETCU, Sursa: www.ziarullumina.ro)
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cine merită şi cine nu merită milostenie?.

Comentarii