Sfântul Vasile era numit „cel Mare” chiar şi în rândul contemporanilor săi şi îşi binemerita titlul din numeroase motive. Era „cel Mare” ca exponent al doctrinei creştine şi ca autor de omilii folositoare de suflet şi mai mare, încă, în viaţa practică, în rolul său de prelat al Bisericii şi de om al faptelor. Putem spune, pe drept cuvânt, că, dintre cei trei mari Capadocieni, Vasile era cel practic, Grigorie din Nazianz, vorbitorul şi scriitorul, iar Grigorie de Nyssa, gânditorul.

 

Îndemn la milostenie

Sfântul Vasile a transpus în practică îndemnurile la milostenie din predicile sale sociale, confirmând astfel prin fapte tăria convingerilor sale creştine. Stăpânit de un umanism rar întâlnit, imediat după botezul său, tânărul Vasile îşi împarte averea la săraci. Mai târziu, pe când se afla în fruntea Bisericii capadociene, în timpul secetei din anul 367, urmată de foametea din 368, când provinciile Asiei Mici, printre care şi Cezareea, au fost bântuite de o îndelungată secetă, care a pustiit totul, nelăsând locuitorilor acestor provincii vreo speranţă în dobândirea unei recolte, Sfântul Vasile nu s-a mulţumit să ţină doar cuvântări fulminante, pline de patetism, în care să îndemne la milostenie, amintind de cei chinuiţi de foame, ci el însuşi a făcut o a doua împărţire a averii la săraci, hrănindu-i, fără a face deosebire între oameni, fie ei creştini, păgâni sau evrei.

 

Unul dintre cei mai generoşi şi empatici oameni

Astăzi considerăm mult mai meritorie opera de asistenţă socială pe care a organizat-o şi a susţinut-o cu propria-i avere şi dăruire Sfântul Vasile cel Mare, episcopul Cezareei Capadociei, dacă ne gândim la condiţiile sociale ale secolului al IV-lea, mai precis la cumplita foamete ce bântuia în Asia Mică şi în provincia sa între anii 367-368.
Deşi se spune că „sângele lui Vasile era fierbinte”, iar natura sa, „oarecum imperioasă”, el a fost considerat „unul dintre cei mai generoşi şi empatici oameni”. În concepţia Sfântului Părinte, nimic nu caracterizează mai bine natura umană decât faptul de a comunica unul cu altul şi de ne iubi unul pe celălalt, căci suntem fiinţe sociale, nu solitare şi sălbatice (Regulile mari, cap. II, î. 3). Arhiepiscopul Capadociei a practicat slujirea dezinteresată a dragostei frăţeşti, ceea ce confirmă pe deplin justeţea numirii de patron al săracilor. Marele ierarh a înţeles chintesenţa învăţăturii creştine, faptul că această învăţătură este rezumată în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de om. Sfântul Vasile cel Mare a ştiut a împleti în sufletul său, ca nimeni altul, iubirea şi mila creştină, sacrificând totul dragostei de aproapele aflat în lipsuri şi suferinţă.
 

(diac. Liviu PETCU, Sursa: www.ziarullumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al milosteniei.

Comentarii