Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte pe scurt şi de lucrarea diavolului de a ne face să păcătuim şi treptele pe care aceasta le parcurge de la momeală la faptă. „Altceva este adică momeala (atacul), altceva însoţirea, altceva lupta, altceva patima, altceva învoirea (consimţirea), care e aproape de faptă şi se aseamănă ei, altceva lucrarea şi altceva robirea.
Momeala este gândul adus simplu în minte de vrăjmaşul, de pildă: fă aceasta sau aceea, cum i-a zis Domnului şi Dumnezeului nostru: «Zi ca să se facă pietrele acestea pâini». Aceasta, cum s-a spus, nu atârnă de la noi. Însoţirea este primirea gândului strecurat de vrăjmaş, preocuparea cu el şi convorbirea plăcută a voii noastre cu el. Patima este deprinderea cu gândul strecurat de vrăjmaş, care se naşte din însoţire, şi învârtirea necontenită a cugetării şi a închipuirii în jurul lui. Lupta este împotrivirea cugetării fie la stingerea patimii din gând sau a gândului pătimaş, fie prin învoire, cum zice Apostolul: „Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului; şi aceştia se împotrivesc unul altuia”. Luarea în robie este ducerea silnică şi fără voie a inimii, stăpânit de prejudecată şi de o îndelungată obişnuinţă. Învoirea este consimţirea cu patima din gând. Iar lucrarea însăşi împlinirea cu faptă a gândului pătimaş încuviinţat. Deci cel ce cugetă nepătimaş de la început, sau respinge prin împotrivire şi certare momeala, a tăiat dintr-odată toate cele ce urmează” (p. 172). Depinde doar de noi dacă alegem virtutea şi tăiem încă de la început momelile Satanei. Iubirea de sine, însă, este cea care întreţine toate momelile şi, în dese rânduri, le transformă pe acestea până la faptă. Atunci când voinţa este subjugată de plăcere, iubirea de sine are alături cel mai bun aliat posibil. Patimile ne invadează cu uşurinţă întunecând şi scufundând în bezna plăcerilor dramul de minte care ne mai ţinea la suprafaţă. Dramul de minte este susţinut de har, dar atunci când punem plăcerea deasupra harului, acesta se retrage, iar noi ne prăbuşim. Câteodată, drumul de la momeală la faptă poate dura o clipă, alteori poate să nu existe. Depinde doar de alegerea noastră liberă. Să nu uităm un lucru: nu mai beneficiem de ea dacă iubim plăcerea, pentru că suntem deja într-o amară robie!

(Adrian AGACHI, www.ziarullumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Transformarea gândului în faptă: cele cinci trepte intermediare.

Comentarii