Într-o atmosferă premergătoare marelui praznic împărătesc al Naşterii Domnului, a avut loc ieri, la Sala Muzeu al Complexului „In Memoriam”, Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (Suceava) lansarea numărului omagial 50 al Revistei „in Memoriam”, dedicată jertfei şi reculegerii.
Serata culturală a fost moderată de părintele paroh Viorel Ioan-Vărlan, care, în alocuţiunea sa a subliniat: „Trăim momente de suflet care ne pregătesc pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului, la acest număr jubiliar şi, invit Cvartetul „Amadeus”, să deschidă această serată.”
În continuare, poeta Carmen Veronica Steiciuc, o membră marcantă a colectivului redacţional „In Memoriam” a subliniat că: „ Această lansare omagială este vrednică de toată lauda, iar, după aproape 13 ani, revista „In Memoriam „ a avut un impact asupra cititorilor, de-a lungul timpului, reuşin să se impună, nu-i aşa, într-o societate în care primează valorile materiale....”
Scriitorul Ion Cozmei, a completat serata culturală cu un recital de versuri, subliniind faptul că: „lăcaşul a fost „plănuit” de câţiva oameni de bine, ca o amintire necesară către cel care a fost dr. Dragoş Corlăţeanu; este singura Biserică din Suceava în care se pot face şi asemenea manifestări culturale”.
Un recital de excepţie a fost susţinut de un tânăr geniu, Andrei Hoffman, la pian, despre care, în alocuţiunea sa, preşedintele Fundaţiei „In Memoriam”, dr. Ioan Ieţcu a „prevăzut” că peste câţiva ani, acest tânăr va concerta într-o sală de concerte. Tot domnia sa a precizat că: „într-o lume în care domneşte cantitatea, mai domină şi calitatea, pe care trebuie s-o apreciem la adevărata sa valoare, în acest centru religios şi cultural, în egală măsură.” La închiderea seratei, părintele paroh a ţinut să mulţumească celor care, de-a lungul timpului, au fost alături de „In Memoriam”, prieteni ori colaboratori, de aici sau de pretutindeni.
(Adrian POPOVICI)