Taina Spovedaniei este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele creştinilor care se căiesc sincer şi le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în faţa preotului.
Mărturisire, iertare, împăcare
Ea are diferite numiri. Se numeşte pocăinţă, pentru că cel ce o primeşte trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârşite şi mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât creştinul îşi mărturiseşte păcatele în faţa preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.
Sufletul se uşurează
Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfinţilor Săi apostoli când le-a spus: “Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi in cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi in cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa înviere din morţi, când arătându-Se apostolilor le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis : Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi tine, vor fi ţinute» (Ioan XX, 21-23). Puterea de a lega şi dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 şi 24), dar El a dat această putere şi apostolilor (Ioan XX, 21-23) şi prin aceştia, episcopilor şi preoţilor.
Recunoaşterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în faţa preotului-duhovnic. Păcatul apasă conştiinţa noastră ca o piatră şi o răneşte dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se uşurează, inima dobândeşte linişte, conştiinţa câştigă împăcare şi rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite şi prin aceasta îşi sporesc frumuseţea, asemenea şi durerile se cer mărturisite şi astfel sufletul se uşurează.
Ce este păcatul?
Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie mărturisit în faţa preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de a nu mai greşi, cu credinţa puternică în Hristos şi cu nădejdea în îndurarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a nu ne despărţi de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacob ne îndeamnă, zicând : «Mărturisiţi-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacob V, 16).
„...ne amăgim pe noi înşine”
Aşadar, când ne simţim apăsaţi de păcate, când suntem bolnavi sufleteşte, să alergăm la preoţii Sfintei Biserici şi lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea şi dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor (Iacob V, 14,15). Şi în alt loc ni se grăieşte despre îndatorirea creştină de a ne mărturisi păcatele: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El Iisus Hristos este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos, şi cuvântul Lui nu este Intru noi» (1 Ioan I, 8-10).
Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci căinţa, adică părerea de rău şi durerea sufletească pe care o simte creştinul pentru păcatele săvârşite în felurite chipuri. Căci fără de căinţă, Sfânta Mărturisire sau Pocăinţa nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu. Iar căinţa trebuie să fie sinceră, deplină (pentru toate păcatele) şi să izvorască din credinţa, nădejdea şi iubirea lui Dumnezeu.
Aceeaşi însemnătate o are şi hotărârea de îndreptare, curajul prin care punem hotar între viaţă trecută şi cea viitoare; o hotărâre sfântă, că vom duce de acum înainte o viată nouă, viată în Hristos, făcând fapte vrednice de pocăinţă (Matei III, 7).
Mărturisirea
Mărturisirea sau înşirarea păcatelor fără căinţă adevărată şi fără hotărâre de îndreptare, nu aduce iertarea păcatelor (Luca XIII, 5).
Cerinţele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie împlinite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post şi rugăciune. Căci postul smereşte trupul, iar rugăciunea deschide sufletul credinciosului în fata lui Dumnezeu. De asemenea, să cercetăm în cei măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, către familie, către noi înşine, către Patrie, şi aşa să păşim către Sfânta Taină a Spovedaniei.
Ştiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea şi grăieşte sfântul apostol Pavel: «Să se cerceteze (însă) omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.
După ascultarea celor mărturisite de creştin, dacă din ele se vădeşte căinţă şi hotărâre de îndreptare, preotul-duhovnic îl dezleagă pe acesta prin cuvintele : “Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule, şi să-ti lase toate păcatele. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.
Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite şi după cea mai bună socotinţă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinţa, ca de pildă : rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe şi îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte. Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătoşire duhovnicească, spre întărire în virtute şi îndepărtare de păcat.
Roadele Sfintei Mărturisiri
Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepreţuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor şi ne îmbracă în haina cea nouă a virtuţilor creştine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc; din starea de păcat şi de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârşire, ne sporeşte evlavia, rodeşte curăţia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vieţii spre câştigarea fericirii vremelnice şi veşnice.
Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun şi folositor lucru, pentru viaţa noastră duhovnicească, să ne spovedim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Cuminecătură.
RUGĂCIUNI
a) înainte de spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit ocară pe cruce şi chemi pe cei păcătoşi la Tine, zicând : “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”, primeşte-mă şi pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele şi-mi dă harul Tău şi binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare şi nemăsurată ; cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.
b) După spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul înţelepciunii şi al darului, deschide buzele mele ale păcătosului şi mă învaţă cum se cuvine şi pentru ce se cade să mă rog. Că Tu eşti Cel ce ştii mulţimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta ; îndreaptă viaţă mea, Cel ce îndrepţi toată zidirea cu cuvântul şi cu puterea cea nespusă a înţelepciunii, Cel ce eşti liman celor înviforaţi, şi-mi arată calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele duhul înţelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul înţelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpânitor întăreşte alunecarea gândurilor mele ; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învredniceşti a împlini poruncile Tale şi pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre.
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
(www.calauzaortodoxa.ro)
(17 dec 2009, 11:55:32