Rugăciune începătoare
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti,
Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne iartă fărădelegile noastre;
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune de dimineaţă
Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule şi cântare îngerească strigăm Ţie, Puternice:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Din somn şi din pat m-ai ridicat, Doamne, mintea mea o luminează şi buzele mele le deschide, ca să Te laud pe Tine, Prea Sfântă Treime:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fără de veste Judecătorul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi.
Deci, cu frica să strigăm în miezul nopţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Doamne miluieşte (de 12 ori).
(19 nov 2009, 10:19:14