Sf. Dumitru a devenit în folclor Sâmedru, patronul păstorilor. Este stăpân peste iarna care se apropie. Anul seamănă cu o casă cu două uşi: una stă descuiată o jumătate de an şi este păzită de Sf. Gheorghe, iar pe cealaltă o deschide Sf. Dumitru, când îi vine ziua.
Aşa cum s-a înţeles cu Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea şi să-i adune pe toţi la sărbătoarea recoltei.
Ciobanii aruncă un topor între oi să afle cum va fi vremea: rea, dacă lângă topor se aşază o oaie neagră, bună, dacă oaia este albă. Sau pândesc toată noaptea oile care dorm şi, dacă dimineaţa se trezeşte întâi o oaie albă care pleacă spre sud, iarna va fi grea, dacă se trezeşte o oaie neagră şi pleacă spre nord, iarna va fi uşoară.
Ce se mai face de Sâmedru: se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos, pieptănatul nu este însă slobod, căci e primejdios de lupi.