Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a apărut nr. 9 al revistei Presa Ortodoxă, cu un conţinut foarte diversificat şi accesibil, care pune accentul pe convorbirile duhovniceşti şi pe îndrumările Sfinţilor Părinţi, încercând să răspundă provocărilor cotidiene ce devin tot mai presante, într-o societate secularizată şi materialistă.
Din cuprins am spicuit câteva titluri utile în lecturare: Hristos în mijlocul nostru, extras din scrisorile cuviosului Ioan de la Valaam, Războiul desfrânării ne-a secătuit puterile, dar bunul Dumnezeu, singurul, ne poate ajuta sau un material special dedicat prăznuirii Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sub titlul: Din viaţa şi minunile contemporane ale mult milostivei şi grabnic ajutătoarei Sfânta Parascheva.
Alte subiecte interesante le veţi gusta, desigur, citind cele 58 de pagini color ale revistei, printre care ne vom opri asupra câtorva: Sfântul Dimitrie Basarabov făcătorul de minuni, Scrisoarea deschisă a Federaţiilor Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita către Ministerul Sănătăţii referitoare la vaccinarea împotriva virusului AH1N1 şi, de foarte mare actualitate, efectele avortului în conştiinţa religioasă contemporană: Despre avort şi naşterea de prunci, articol reluat episodic.
Sperăm ca acest număr din Presa Ortodoxă să fie un bun îndemn întru întărirea duhovnicească a cititorilor.
(Adrian POPOVICI)