TĂMÂIA este un produs lichid, obţinut prin crestarea cojii libanului (arbore exotic), şi care în contact cu aerul se solidifică. Termenul tămâie îl întâlnim de două ori în Noul Testament:
1. în Evanghelia după Matei (2:11) citim că magii (craii) de la Răsărit, călăuziţi de stea, căutau pe Pruncul Iisus şi pe Mama Lui. Ajungând la Betleem, au căzut la picioarele Lui, I s-au închinat, aducându-I ca daruri: Aur - ca unui împărat; Tămâie - cu unui muritor; Smirnă - cu unui Dumnezeu.
2. în Apocalipsă (5:8; 8:3) se vorbeşte de patru fiinţe şi douăzeci şi patru de bărbaţi care se închină Mielului (adică lui Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cădelniţe de aur pline cu tămâie pe care o aduc ca jertfa, alături de îngeri, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor. Tot în Apocalipsă (18:13) se arată că tămâia se comercializează pentru utilitatea ei în cult. Grăuncioarele de tămâie puse în cădelniţă sau într-o căţuie, pe cărbuni înalţă un fum ce aduce un miros foarte plăcut ce ne înalţă sufleteşte. întâlnim cuvântul „tămâiere" în expresiile: „ceasul tămâierii" (Luca 1:10), când «s-a arătat lui Zaharia îngerul Domnului în dreapta altarului tămâierii » (Luca 1:11).

SMIRNA este o substanţă extrasă din scoarţa unui arbore exotic (Stirax benzoin) care răspândeşte un miros plăcut, caracteristic. Este întrebuinţată, ca şi tămâia, în cultul ortodox. Termenul de smirnă este folosit de trei ori în Noul Testament.
1. Magii de la Răsărit venind să se închine Pruncului împărat Iisus: „I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă" (Matei 2:11).
2. înainte de a fi răstignit pe cruce, Lui Iisus: „l-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat" (Marcu 15:23).
3. Trupul lui Iisus mort, coborât de pe cruce, a fost îmbălsămat cu „amestecul de smirnă şi aloe" (Ioan 19:39) adus de Nicodim.

CĂDELNIŢA este un mic recipient de metal, legat cu trei lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner şi este folosită la tămâierile prevăzute de tipic. Folosirea cădelniţei şi a tămâiei sau smirnei este moştenită din cultul Vechiului Testament.
Cele dintâi cădelniţe folosite de creştini erau însă simple căţui din pământ (argilă, ceramică) ori metal cum se mai folosesc şi astăzi în mod frecvent.
O cronică anonimă ne spune că împăratul Iustinian ar fi dăruit Bisericii Sfânta Sofia din Bizanţ 30 de cădelniţe din aur împodobite cu pietre scumpe. După patriarhul Gherman al Constantinopolului (secolul VIII), cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul simbolizează divinitatea, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma Duhului Sfânt. Căuşul (arzătorul) căţuii, cădelniţei reprezintă pântecele feciorelnic al Maicii Domnului, care a purtat într-însul cărbunele cel Dumnezeiesc, Hristos. Totodată, cădelniţa aminteşte şi de Altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu (Evrei 9:4). Fiecare icoană se cădeşte (o tămâiem) de trei ori în numele Sfintei Treimi.

FUMUL tămâiei închipuie rugăciunea noastră, care, dacă e făcută cu toată evlavia, se înalţă către Dumnezeu ca fumul din jertfa strămoşului nostru Abel, fiul lui Adam: „şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui"(Facerea 4:4). De aceea, Psalmistul David spune atât de frumos: „să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară " (Psalm 140:2). În popor se spune: „Cum e sfântul (aşa e) şi tămâia, cum este omul aşa sunt şi faptele lui".

(Pr. Ioan, sursa: www.lacasuriortodoxe.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Smirna şi tămâia.

Comentarii