Taina Sfântului Maslu ocupă un loc deosebit în rândul slujbelor ortodoxe. Este, poate, cea mai „smerită“ taină, beneficiind de foarte puţine studii şi analize până acum. Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai există boli şi suferinţe. Bolnavul trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârşire. Participarea la această slujbă este oricând benefică şi constituie din anumite puncte de vedere o necesitate intrinsecă a vieţii creştinilor. Denumirea de „Taină a trupului“ i-a fost dată de părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai profunzi tâlcuitori pe care îi putem lectura.
Cu privire la Taina Sfântului Maslu, există două cuvinte cheie în Noul Testament, ce vorbesc clar despre formele primare în care se săvârşea Sfântul Maslu.
Primul dintre ele se află în Evanghelia după Marcu la capitolul 6, versetul 13: „Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau“. Aici este vorba despre trimiterea apostolilor de Mântuitorul la propovăduire şi vindecările făcute de aceştia.
Ungerea cu untdelemn a bolnavilor este dezvoltată esenţial în celălalt pasaj cheie, aflat în Epistola Sfântului Iacov, capitolul 5, versetele 14-15: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“. Aici se găsesc menţionate pe scurt elementele constitutive şi scopurile tainei. Astfel, trebuie chemaţi preoţii Bisericii, de unde provine practica conform căreia Taina nu poate fi înfăptuită de un singur preot decât în cazuri cu totul excepţionale. Rugăciunea şi ungerea cu untdelemn sunt şi ele atestate clar. Totodată, scopul tainei conţine o bipolaritate: vindecarea omului ca întreg, atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
Vindecarea trupească şi cea sufletească
Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae, „Taina trupului“, pentru că scopul ei conţine o extraordinară centralitate a trupului uman. Vindecarea celui bolnav şi ridicarea din patul durerii pare a avea o preeminenţă asupra vindecării sale sufleteşti. Aceasta nu este, însă, neglijată. Bolnavului care beneficiază de această Sfântă Taină i se recomandă întotdeauna să se spovedească şi să se împărtăşească, pentru că taina nu acţionează într-un mod magic. Nu este suficient să participi la Taina Sfântului Maslu pentru a te vindeca, trebuie ca această vindecare trupească să coincidă cu apropierea mai strânsă de Biserică şi celelalte Sfinte Taine. Vindecarea trupească nu este garantată. În dese rânduri, bolnavul capătă mai mult o pace sufletească şi o dorinţă mai mare de a-şi duce propria cruce. Ceea ce este frapant legat de vindecarea sufletească este faptul că Taina Sfântului Maslu şterge păcatele pe care nu le-am mărturisit. Însă nu cele pe care nu le-am mărturisit pentru că nu am vrut, ci acelea de care am uitat definitiv. Păcatele mărunte, cotidiene, nu pot fi reţinute toate şi mărturisite. Sfântul Maslu şterge acele pete mici, aparent insignifiante, pe care noi, din neştiinţă sau uitare, nu le-am observat. Acest lucru este întărit de părintele Dumitru Stăniloae: „Spovedania anterioară Maslului a adus bolnavului iertare de păcatele mărturisite, dar el n-a avut timp să topească, prin conlucrare cu harul redobândit, slăbiciunile păcătoase, hrănite printr-o obişnuinţă îndelungată cu păcatul, slăbiciuni care explică adeseori şi boala trupului. Sau, poate, bolnavul nu a putut descrie în mod corespunzător aceste slăbiciuni, care se pierd adeseori în ceaţa indefinitului („Teologia Dogmatică Ortodoxă“, volumul III, p. 174). De asemenea, Taina oferă o putere sporită împotriva patimilor care au pus stăpânire asupra sufletului celui bolnav. Boala fizică este, în dese rânduri, doar o consecinţă a patimilor sufleteşti.
(sursa: www.ziarullumina.ro - Adrian Agachi)