Pelerinii au urcat pieptiş, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dealul spre Mănăstirea Nicula, ca spre Golgota, trecând prin satul cuprins de întuneric, pentru o noapte albă, cu rugăciuni înălţate icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
La miezul nopţii doar câteva becuri pâlpâiau pe la case. Oamenii, bătrâni dar şi mulţi tineri, au desagi cu apă în spinare, haine şi de-ale gurii şi pături sub braţ, dar şi o credinţă de fier cu care s-au înarmat pentru a rezista la o noapte de rugăciuni la icoana făcătoare de minuni de la Nicula.
Pe marginea drumului, vânzătorii de chilipiruri, icoane, lumânări şi cruciuliţe din metal îndoielnic şi-au scos deja tarabele şi îşi vând marfa sub un bec slab drumeţilor osteniţi, cu gândul la un profit cât de mic în numele Domnului.
Din două difuzoare legate cu sârmă o priceasnă îi îndeamnă pe pelerini să iuţească pasul până sus, la mănăstire.
Sunt mulţi. Au venit din tot Ardealul, ba chiar de dincolo de Carpaţi, din Vrancea sau Suceava. Stau pe pături or aciuiţi în corturi încropite din bucăţi de nailon care să îi apere de ploaie, mânaţi numai de credinţa că o rugăciune spusă pentru un bolnav într-o zi de sfântă sărbătoare face mai mult decât un consult la medic.
Puzderie de lumânări aprinse umplu dealul din jurul mănăstirii, de parcă toate stelele au coborât pe pământ, la Nicula, trimise de Fecioara Maria ca semn pentru fiii ei.
“Mulţumesc, măicuţă"
O bătrână se roagă în genunchi, rezemată de zidul rece al mănăstirii. Şi-a înfăşurat o pătură în jurul trupului firav să o apere de răcoarea nopţii. Se roagă cu ochii închişi, murmurând cuvinte înţelese numai de ea şi de Maica Sfântă.
“Mulţumesc, măicuţă", îngaimă femeia, făcând o cruce adâncă şi închinându-se spre icoana scoasă afară, pe o scenă din lemn, să o vadă toată lumea.
A venit tocmai dintr-un sat din Vrancea, cu trenul şi apoi pe jos. E trecută de 70 de ani, dar au biruit-o necazurile şi bolile cărora nu le găseşte leac. Nu aude deloc cu o ureche, măruntaiele îi sunt măcinate de boală, dar crede cu tărie că unde medicii nu pot, poate Maica Domnului.
“În Ea îmi e speranţa. Rugăciunea către Maica Sfântă ne întăreşte şi ne dă putere. Ne ajută să trecem peste necazuri şi greutăţi. Altfel nu veneam", şopteşte femeia, iar lacrimi mari încep să-i curgă pe obrazul supt, în care greutăţile au săpat brazde vii.
În jur, cât cuprinzi cu ochii, numai chipuri împietrite, cu feţe atinse de suferinţă, ale unor oameni simpli, cocoşaţi de nevoi, care cred în minuni cum au crezut moşii şi strămoşii lor.
Nea Pavel bate şi el spre 80 de ani. A venit din Feiurd, un sat de lângă Cluj, cum vine în fiecare an, de când era copil. Şchiopătă acum de un picior, de când a căzut căruţa peste el, acum două veri, dar are şi alte dureri, păcate pe care nu i le poate spune decât Fecioarei. Stă în botă, la un rând care n-are capăt parcă, aşteptând răbdător, ore întregi, să apuce să sărute icoana în biserică.
La doi paşi de bătrân, pelerini în coate şi genunchi înconjoară bisericuţa de lemn, lângă care se topesc în fumul nopţii lumânări aprinse pentru sufletele celor care nu mai sunt. Se roagă cu inima grea, târându-se prin pământul stropit de ploaia de vară, pentru iertarea păcatelor. Înalţă rugăciuni fierbinţi pentru ei, or pentru copii sau părinţi bolnavi lăsaţi acasă.
Priceasna cântată de părintele Roman răsună până-n vale. "O, Măicuţă Sfântă, cu dor am venit, la Nicula-n codru, în locul sfinţit. Am venit Măicuţă, să te mai vedem, să-ţi spunem necazul, pe care-l avem”.
Biserica e înconjurată de trei ori
Înconjurată de flori albe ca o ramă, icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria e coborâtă de pe scenă şi purtată într-o procesiune în jurul bisericii. În faţă, preoţi cu prapori, în spate pelerini cu mănunchiuri de busuioc în mâini încercând să atingă icoana. Printre ei, jandarmi. Vigilenţi.
E trecut de ora 2.00 când biserica e înconjurată de trei ori, în freamătul mulţimii.
Se spune că la Nicula numai cei sărmani vin să se roage în noaptea dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi să înconjoare bisericuţa de lemn în coate şi genunchi pentru iertarea păcatelor, în timp ce cei bogaţi vin numai la slujbă, pe zi, deşi, poate, au păcate mai mari decât muritorii de rând.
Alaiul, care îl are în faţă pe episcopul vicar al Mitropoliei Clujului, PS Vasile Someşanul, ajunge înapoi la scenă, iar icoana îşi reia locul în biserică, aşteptând zecile de mii de pelerini veniţi să i se închine şi să înalţe rugăciunile cuvenite Maicii Domnului într-o noapte albă şi sfântă.
Vasile MĂGRĂDEAN