S-a reuşit revenirea la o veche tradiţie în învăţământul şi şcoala românească în anul 1990, după o întrerupere de mai mult de patru decenii. S-a reluat astfel o legătură care, în fondul ei, nu putea fi distrusă.
Pentru misiunea învăţătorească, Mântuitorul a pregătit pe Sfinţii Apostoli, ca şi ei, la rândul lor, să pregătească pe urmaşii lor, misiune împlinită până în zilele noastre.
Pe lângă credinţa în puterea divină, religia reprezintă şi o concepţie despre lume şi viaţă, oferind omului norme adecvate de conduită în acord cu preceptele religioase. Era creştină a adus lumii şi o nouă morală. Aceasta are la bază un sistem de principii care orientează conceperea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de formare a profilului mor
al omului, de la cea mai fragedă vârstă.

1. Dumnezeu l-a creat pe om cu voinţă liberă. Astfel, faptele libere şi conştiente ale omului sunt apreciate pe criteriile moralităţii.

Atunci când o faptă morală este în concordanţă cu legea morală o numim faptă bună, iar dacă este împotriva ei, e numită faptă rea.

Prin educaţia religioasă desfăşurată în şcoală se urmăreşte explicarea obiectului, a scopului şi a împrejurărilor unei fapte, pentru ca elevii să poată distinge fapta morală de fapta imorală. Când tânărului pe care-l educăm îi cultivăm conştiinţa binelui şi răului, îl ajutăm să distingă fapta bună de fapta rea, el devine conştient că are de respectat nişte norme morale şi îndatoriri faţă de semenii săi. Omul este liber să acţioneze într-o societate liberă, dar educat în spiritul cuvântului Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos îşi va putea manifesta personalitatea sa în conformitate cu preceptele biblice.

2. Lecţiile de religie îmbină educaţia individuală cu cea de grup. Domnul Dumnezeu a zis: ,, Nu este bine să fie omul singur: să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18).

Omul a fost creat să trăiască în colectivitate, profilul său moral conturându-se, dezvoltându-se şi manifestându-se în societate. Omul nu se poate manifesta în izolare individuală, iar acest lucru trebuie cultivat de profesorul de religie.
Calităţile de fiinţă socială nu se pot dezvolta decât prin educaţia şi activitatea în grup.

Iubirea de aproapele, ajutorul reciproc, milostenia, bunătatea, mila, blândeţea, recunoştinţa, cinstea, dreptatea sunt însuşiri pe care le capătă în colectivitate.
Educarea grupului în spiritul unor calităţi deosebite nu se poate finaliza dacă nu se efectuează în comun: obiectivul comun al grupului (clasei de elevi) este mântuirea sufletului.

Rugăciunea în comun (colectivul clasei) îi uneşte pe elevi în Iisus Hristos: ,,Unde-s doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”(Matei X, 19-20).
Dacă interesele individuale trebuie să coincidă cu interesele grupului, şi invers, caracterul deschis, dinamic al activităţilor şi deciziilor grupului trebuie să servească individualităţii.

3. Educaţia religioasă urmăreşte nu numai informativul, cât mai ales formativul. Nu este suficient ca profesorul de religie să le explice elevilor săi, în mod teoretic, ce înseamnă să fii un bun creştin; rolul său constă în a-i învăţa pe elevi să se comporte ca atare, oferindu-le el însuşi un model de urmat. Profesorul de religie este exemplul demn de urmat, el este cel care înfăptuieşte fapte morale în orice ocazie şi tot el este cel care trebuie să ajute la formarea deprinderilor şi obişnuinţelor morale, la formarea unei conduite demne, civilizate.

4. Cultivarea darurilor divine. Potrivit parabolei biblice, a talenţilor, fiecare om a primit daruri pentru a le înmulţi prin munca râvnitoare. Profesorul de religie are greaua misiune de a-i explica fiecărui elev în parte darul primit de la Dumnezeu: unul este bun la muzică, altul la desen (sau pictură) , unul este bun meseriaş etc. Datoria fiecăruia este de a munci, de a se strădui ca prin dăruire să valorifice toate aceste daruri, valenţele pozitive ale personalităţii.

Copiii vor înţelege că nu numai cu ajutorul lui Dumnezeu pot birui şi, la rândul lor, pot bucura pe cei din jur prin darurile primite. Râvna în cultivarea darurilor primite se îmbină cu respectul faţă de trup şi suflet şi smerenia în educaţia religioasă. În Sfânta Scriptură se spune ,,Mai ales este numele bun decât bogăţie multă (Solomon, XXII, I); conştiinţa cinstirii de sine, aceasta va deveni o stavilă împotriva păcatelor şi un îndemn pentru virtute.

5. Principiul unităţii, continuităţii şi consecvenţei în educaţia religioasă.

a) Unitatea exprimă necesitatea de a asigura îmbinarea concepţiei religioase cu ceilalţi factori educaţionali, cu familia şi şcoala, într-un sistem de educaţie care să manifeste prin coerenţă, omogenitate şi forţă.

b) Continuitatea exprimă necesitatea de a asigura caracterul durabil, neîntrerupt, permanent al educaţiei religioase, oferind posibilitatea elevilor de a obţine rezultatele pozitive pe care le doresc. Continuitatea presupune realizarea educaţiei religioase, în raport cu stadiile caracteristice particularităţilor de vârstă şi cu ritmul dezvoltării individuale.

c) Consecvenţa exprimă necesitatea de a asigura desfăşurarea educaţiei religioase în conformitate cu preceptele biblice, care şi-au vădit trăinicia multimilenară. Învăţătura Sfintei Scripturi este astăzi la fel de actuală ca în timpul Mântuitorului. Tot ceea ce Iisus Hristos ne-a învăţat s-a păstrat nealterat în Biserică.

În orele de religie, mijloacele de învăţământ au nu numai o funcţie pur informativă de facilitare a transmiterii unor cunoştinţe, dar şi funcţie formativă: sprijină operaţiile gândirii, sensibilizează sufletul copilului, îi stârneşte curiozitatea şi admiraţia, cultivă simţul echilibrului şi al frumosului. Desigur, mijloacele de învăţământ nu pot înlocui niciodată actul predării, dar ele suplimentează explicaţiile verbale, oferindu-le un suport intuitiv, deosebit de important şi necesar la clasele mici, unde copiii sunt încă în stadiul percepţiei.

Printre mijloacele de învăţământ pe care le putem folosi la ora de religie, menţionăm:

a) planşe cu diverse rugăciuni (,,Tatăl Nostru”, ,,Decalogul” etc.) ;
b) hărţi reprezentând Ţara Sfântă, localităţi legate de activitatea misionară a Mântuitorului etc;
c) mijloace iconice (imagistice) ;
d) reprezentări audio-vizuale; înregistrări pe discuri, benzi magnetice (muzică religioasă); filme didactice religioase (viaţa Mântuitorului, ,,David”, ,,Solomon”, ,,Moise” etc.), înregistrări video de la sfinţiri de biserici, slujbe bisericeşti, Sfânta Liturghie, vizite la mănăstiri etc.

Deci, se poate spune că educaţia religioasă în şcoală este acţiunea care se desfăşoară conştient de către un educator, pe baza unor principii şi cu ajutorul unor metode şi mijloace specifice; ea este susţinută de iubire, încredere şi libertate. Scopul educaţiei religioase este formarea caracterului elevului, care să-l conducă la desăvârşirea morală.

Sursa: http://articole.famouswhy.ro/educatia_morala_parte_componenta_a_lectiei_de_religie/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Educaţia morală, parte componentă a lecţiei de religie.

Comentarii