Există în lumea în care trăim persoane care deşi se căsătoresc, îşi propun să trăiască precum ar fi fraţi. Astfel, cele două persoane renunţă voit la a practica actul intim necesar procreării sau naşterii de copii. Deşi în cadrul slujbei cununiei preotul slujitor cere "să li se dea lor viaţa cumpătată şi naştere de prunci buni”, "dar de prunci, seminţie cu viaţă îndelungată şi să-i învrednicească a-şi vedea pe fii fiilor lor”, sunt persoane care renunţă voit la unirea trupească.
Aşa ajungem să vorbim de căsătoria albă, de o căsătorie în care nu există întâlnire trupească. Mă întreb de ce este nevoie să arătăm că suntem în stare să trăim în feciorie, vieţuind cu o soţie în acelaşi pat? Dacă iubesc fecioria, mă pot călugări. Acest mod de vieţuire îmi pare a ascunde în sine înşelăciune. Nici soţ nu mă pot numi, dar nici monah.
Daca sunt persoane care aleg "căsătoria albă”, atunci ar trebui ca ele să-i ceară preotului să renunţe la cererea "dă-le lor roada pântecelui, dobândire de prunci buni”. E adevărat că au fost cazuri când unele persoane au născut ca urmare a rugăciunii. Dar acele persoane, precum Rebeca, soţia lui Isaac, a născut astfel pentru că "era stearpă”. Din Sfânta Scriptură aflăm că Isaac "s-a rugat Domnului pentru Rebeca, femeia sa, ca era stearpă; şi Domnul l-a ascultat, iar femeia lui, Rebeca, a zămislit" (Fac. 25, 21).
Mi se pare un nonsens ca Biserica să ceară lui Dumnezeu să le dăruiască copii sănătoşi şi buni celor ce se căsătoresc, iar aceştia să trăiască precum "fraţii”.
Dacă întâlnim în cadrul slujbei cununiei şi cererea de a se "păzi nespurcat patul”, preotul cere prin aceste cuvinte ferirea celor doi de infidelitate, cere ca iubirea lor să fie deplină.
Aşadar creştinismul rămâne realist. El nu exclude unirea trupească dintre bărbat şi femeie, dar mărturiseşte că numai în căsătorie ea devine un mijloc de unire sufletească deplină.
Se invocă adesea cuvintele Sfântului Apostol Pavel, dar într-un mod nedeplin, căci acest sfânt nu spune doar „e bine pentru om să nu se atingă de femeie”. El mărturiseşte şi că „fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei....Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă” (1 Cor. 7, 1, 2, 9)
În concluzie, pentru mine nu există decât două atitudini corecte faţă de pofta trupească: înfrânare totală de la ea în afara căsătoriei sau folosirea ei ca mijloc de unire sufletească. Deci, omul nu trebuie să rămână la pofta trupească, el trebuie să transfigureze unirea trupească. Dacă va rămâne doar la pofta trupească, el se va plictisi repede de celalalt şi îşi va căuta satisfacţia în altă parte.

(Adrian COCOŞILĂ, sursa: www.crestinortodox.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Căsătoria albă, o căsătorie în care nu există întâlnire trupească.

Comentarii