*
Aşadar, cu toate că Iisus a spus că pofta trupească şi adulterul sunt ambele păcate, aceasta nu înseamnă că ele sunt egale. Este cu siguranţă cu mult mai grav să comiţi o crimă decât să urăşti persoana în cauză, chiar dacă ambele situaţii sunt păcate grave înaintea lui Dumnezeu. Aşadar, unele păcate sunt mai grave decât altele. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte consecinţele veşnice şi mântuirea, toate păcatele sunt egale. Fiecare păcat, chiar şi cel mai neînsemnat în ochii oamenilor, conduce la condamnarea veşnică (Romani 6:23). Toate păcatele, indiferent cât de “mici” ar fi ele, sunt acţiuni îndreptate împotriva unui Dumnezeu infinit şi etern, aşa încât ele merită pedepsite infinit şi pentru veşnicie. Totuşi, nu există nici un păcat atât de mare pe care Dumnezeu să nu îl poată ierta. Domnul Iisus a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre (1 Ioan 2:2). Iisus Hristos a murit pentru TOATE păcatele noastre (2 Corinteni 5:21). Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu? Da şi nu. În ceea ce priveşte gravitatea? Nu. În ceea ce priveşte pedeapsa? Da. În ceea ce priveşte iertarea? Da.
(gotquestions.org)