Postul Sfintelor Paşti este perioada care ne mijloceşte cea mai adâncă trăire duhovnicească din întreg anul bisericesc. Este un timp dăruit spre curăţirea inimii, de înălţare a duhului către Cel ce Se pogoară în mormântul sufletelor noastre ca să-l lumineze cu lumina Învierii Sale.
Postul Paştelui este o împreună petrecere cu Hristos în pustiul în care suntem şi noi ispitiţi precum odinioară Iisus, flămânzind şi noi după pilda dată nouă de Cel ce pe toate le-a suferit pentru fiecare dintre noi şi mergând astfel împreună cu El pe calea cea dureroasă a Golgotei spre bucuria Învierii.
Săptămâna Patimilor, numită în popor şi Săptămâna Neagră, e profund încărcată de tristeţea celei mai cutremurătoare poveşti de viaţă: viaţa Fiului lui Dumnezeu întrupat şi pogorât printre cei pe care i-a iubit mai presus de minte şi pentru care îşi asumă acum întreaga suferinţă a morţii. Această suferinţă pricinuită de păcatele omenirii se pregăteşte Hristos să o poarte cu ascultare până la moarte spre mântuirea fiecăruia dintre noi. Săptămâna Patimilor este perioada de maximă tensiune a pregătirii sufleteşti, pe care trăind-o prin post, rugăciune,citirea Sfintei Scripturii, spovedanie cu pocăinţa de care flămânzeşte sufletul nostru şi împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, participăm cu adevărat la suferinţa lui Hristos luată asupra Lui spre a ne dărui nouă oamenilor şansa de a ne putea reapropia de Dumnezeu. Săptămâna Mare e plină de înţelesuri duhovniceşti rânduite în slujbele Bisericii noastre spre a ne mijloci participarea duhovnicească la ultimele zile din viaţa Mântuitorului.
Pilda smochinului
Astăzi, luni, în prima zi a Săptămânii Patimilor, ne înfăţişează pilda smochinului neroditor.
"Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo. Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată." ( Matei 21, 17-19)
Iată un lucru pe care Hristos nu l-a făcut niciodată cu oamenii: a blestemat! Prin aceasta El îşi arată puterea de a pedepsi într-adevăr orice pom care nu aduce roadă, prin aceasta se arată dreptatea şi răsplata lui Dumnezeu faţă de neascultarea făpturii Sale, fie ea însufleţită sau neînsufleţită. Orice om care rămâne insensibil la venirea lui Dumnezeu şi la chemarea iubirii Sale se aseamănă acestui smochin fără roade, iar blestemul abătut asupra lui, nu este nicidecum un blestem al lui Dumnezeu ca în cazul smochinului, ci însăşi uscăciunea firească a oricărui suflet care nu se adapă cu apa cea vie, adică cu Hristos.