miercuri, 25 mar 2009 - Anul XIV, nr. 69 (4055)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9767 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,794 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Slujba de Paşti în Bisericile Ortodoxe Orientale

În slujba Bisericilor Ortodoxe Orientale (necalcedoniene) serbarea Sfintelor Paşti se bucură de aceeaşi cinste ca şi în Bisericile Ortodoxe Răsăritene, slujbele legate de această serbare fiind foarte dezvoltate din punct de vedere liturgic. Din această familie de Biserici în prima grupă observăm ritul Bisericii Ortodoxe din India, şi al Bisericii Ortodoxe Siriene din Antiohia, care au acelaşi tipic pentru slujba învierii.

În aceste Biserici, slujba învierii începe cu vecernia de sâmbătă seară, vecernie care se face după rânduiala învierii. Slujba învierii, însă, începe la ora 1 noaptea, cu rugăciunea miezonopticii. Înainte de Aleluia, preoţii şi diaconii se îmbracă cu toate veşmintele, după treptele lor, şi intrând în altar se scoate crucea din mormânt, care este sub altar.

 

Sună clopotele

Această cruce a fost înmormântată simbolic în vinerea Paştilor fiind mai întâi spălată cu apă, în care se toarnă puţin oţet, apoi înfăşurată cu vată şi tămâie, peste care se aplică o pânză albă. Sâmbătă noaptea crucea este desfăşurată de acestea şi se înfăşoară într-o pânză roşie, după proorocia din Isaia (LXIII). În acest timp, se citesc unele rugăciuni speciale în taină.

Apoi, preotul, cu crucea în mână, însoţit de diaconi cu lumânări aprinse şi cu cădelniţe, cu faţa spre credincioşi, zice: "Fraţilor vă spun o veste nouă: Hristos a înviat din morţi şi a doborât pe duşmanii Săi la spatele Lui". La aceasta credincioşii răspund : "Noi credem că adevărat a înviat" (Aceasta de 3 ori, ca în Biserica Ortodoxă de rit bizantin). În acest timp se sună clopotele.

După aceasta se continuă rugăciunile de unde au fost întrerupte şi se săvârşeşte slujba ceasurilor. Apoi preotul face proscomidia, după care urmează slujba "adorării Sfintei Cruci". Rugăciunile şi cântările folosite la această slujbă aduc aminte de mântuirea noastră în făgăduinţa învierii pe care Hristos ne-a dat-o prin moartea Lui pe cruce. La mijlocul acestei slujbe se face o procesiune, la care participă toţi credincioşii, în jurul bisericii, cu cruce, Evanghelie, steaguri şi lumânări aprinse. În timpul procesiunii se cântă "O, Marie, eu sunt grădinar..." etc., cântare alcătuită pe baza textului din Ioan XX, 15-18.

 

Cruce ţinută în altar până la înălţare

După procesiune se intră în biserică, unde se fac lecturi din Vechiul şi Noul Testament. Apoi preotul citeşte Sfânta Evanghelie de la Ioan (cap. XIII, XIV şi XV), din care sunt alese versetele în care se vorbeşte despre iubire. Urmează nişte rugăciuni, în care se vorbeşte din nou despre mântuirea adusă de Hristos prin cruce, timp în care se (face cu crucea de câte trei ori câte un semn mare al crucii în cele patru puncte cardinale. Această ridicare a crucii se numeşte propriu-zis "adorarea crucii" şi în timpul ei se tămâiază.

După aceasta, credincioşii sărută sfânta cruce, după ce au sărutat-o toţi clericii, şi îşi dau sărutarea păcii, unul altuia. Apoi începe Sfânta Liturghie a Învierii, care se termină în jurul orelor 5 dimineaţa. Crucea folosită pentru slujba învierii este ţinută în altar până la înălţare, pentru a putea fi văzută de credincioşi, ea constituind simbolul lui Hristos, care a înviat din morţi (Ea îndeplineşte deci funcţia simbolică a epitafului din bisericile de rit bizantin).

 

Biserica Ortodoxă Etiopiană

Biserica Ortodoxă Etiopiană, care face parte din acelaşi grup de Biserici necalcedoniene, are de asemenea un ritual dezvoltat în ceea ce priveşte sărbătoarea învierii Domnului. Slujba începe aici sâmbăta la ora 6, prin citirea din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, în care se vorbeşte despre viaţă, patimile, moartea şi învierea lui Hristos, după care se face rugăciunea de seară şi o rugăciune către Sfânta Fecioară Maria. Până acum slujba este susţinută numai de către Dabtaras, care ar echivala cu cântăreţii de la strana din Bisericile Ortodoxe de rit bizantin, dar care în Biserica Etiopiană au un rost special.

După aceea, diaconul cânta psalmul LXXVII, 71, iar credincioşii repetă după el, cântare care se execută de trei ori. Preotul citeşte Evanghelia de la Matei, Marcu şi Luca, după care cu o cruce (în mână zice către credincioşi: "Hristos a înviat din morţi", la care aceştia răspund: "Cu marea putere dumnezeiască". Se continuă alternativ acest dialog între preot şi credincioşi.

Preotul: "A legat pe Satan". Credincioşii : "A liberat pe Adam". Preotul : "Pace". Credincioşii: "De astăzi înainte". Preotul : "S-a făcut bucurie şi pace". După aceea preotul merge la (fiecare credincios în parte, repetând aceleaşi formule de mai sus, credincioşii sărutând crucea pe care o are preotul în mână. Dabtaras cântă apoi unele imne care descriu învierea Mântuitorului şi care se încheie prin cântarea "Aliluia!"

La sfârşit, toţi credincioşii spun unul după altul: "Astăzi s-a făcut bucurie, pentru ca Hristos a înviat". Pe la ora 1, începe Sfânta Liturghie, la care se citeşte Evanghelia de la Ioan, ca şi în Bisericile Ortodoxe de rit bizantin.

 

Biserica Ortodoxă Armeană

Tot în această grupă mai amintim Biserica Ortodoxă Armeană, care ca şi celelalte Biserici Ortodoxe necalcedoniene, are în practica sa o slujbă foarte dezvoltată pentru serbarea Învierii Domnului. Şi în această Biserică, slujba învierii durează până la ora zece noaptea de sâmbătă spre duminică. După tipicul Bisericii armene, slujba începe în seara sâmbetei Patimilor, cu ceasurile 3, 6 şi 9, după care urmează citiri din Vechiul Testament (Facere, Regi, Ieşire şi Daniil), la încheierea cărora corul cântă "Slăvim şi mărim pe El în veci".

Pe la ora 8 seara începe sfânta liturghie, după care se face procesiunea în timpul căreia se cântă "Astăzi a înviat din morţi", pe glasul I. La sfârşit toţi credincioşii, începând de la preot, îşi spun unii altora "Hristos a înviat!"

Slujba învierii Domnului, aşa cum se săvârşeşte în Bisericile Ortodoxe Orientale necalcedoniene, prezintă o oarecare unitate, dar deosebirea dintre practica acestor Biserici şi cea a Bisericii Ortodoxe de rit bizantin este evidentă.

(Părintele Aruppala Gheevarghis)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Slujba de Paşti în Bisericile Ortodoxe Orientale.
 Vizualizări articol: 526 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Slujba de Paşti în Bisericile Ortodoxe Orientale0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei