Ingrediente:
4 linguri ulei
1 ceapă mare
1 farfurie cu vârf de bureţi,
1 vârf de cuţit de boia
1 linguriţă pătrunjel verde tăiat mărunt
sare, puţin piper.
Mod de preparare:
În uleiul fierbinte se căleşte ceapa tăiată mărunt. Se adaugă ciupercile spălate bine şi tăiate în lungime şi se înăbuşă până se înmoaie. Când sunt gata, se adaugă boiaua, sarea necesară, piper după gust, pătrunjelul şi se mai lasă 5 minute pe foc.
Dacă nu ţineţi post, mâncărica este mai gustoasă dacă în loc de ulei folosiţi la călit unt, iar la masă se poate servi cu smântână.
Plăcintă cu ciuperci
Ingrediente:
250 g margarină
250 g făină
1/2 pahar apă caldă
500 g ciuperci
1 ceapă
4 linguri ulei
sare, piper
Mod de preparare:
Se spală ceapa şi ciupercile, se toacă ceapa şi se căleşte în ulei. Se toacă ciupercile şi se călesc împreună cu ceapa. Se adaugă sarea. Când au scăzut suficient se dau la o parte de pe foc şi se pune piperul.
Din făină, margarină şi apă se prepară un aluat. Se împarte aluatul în două foi şi se pune una în tava unsă în prealabil cu grăsime. Se pune compoziţia pe această foaie şi se întind uniform ciupercile. Se acoperă cu a doua foaie şi se dă la cuptor, până se rumeneşte.
( 3 mar 2009, 13:44:06
Daca inlocuim carnea cu grasimi hidrogenate (margarina sau ulei tratat termic, de exemplu) nu facem altceva decat sa sarim din lac in put!
Aici as mai adauga faina alba, zaharul si produsele de post pe baza soia. Toate niste porcarii!
Toate astea nu reprezinta decat boli cardiovasculare si cancere.
Moarte lenta si sigura!