Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti în noi, căci de vom pierde Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mântui nici noi şi nici semenii noştri. Cel ce poartă în lăuntrul său Împărăţia lui Dumnezeu, acela o va împărtăşi în chip nevăzut şi celorlalţi. Oamenii vor fi atraşi de pacea şi căldura noastră, vor dori să fie împreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvorî din noi şi în tăcere, sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar şi fără să ne dăm seama de asta.
În cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Împărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va vrea întotdeauna să se facă voia lui şi nu voia lui Dumnezeu. În Împărăţia cerurilor nu sunt cu putinţă împărăţii în Împărăţie. Asta au vrut „duhurile căzute” şi de aceea au căzut de la Domnul, Împăratul Slavei.
Sufletul care a căzut în cercul vălmăşagului gândurilor, în atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, încearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulburat ceva înlăuntru, în sufletul nostru, simţim un gol, o mâhnire. Aceasta se întâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea adunată, ne-am împrăştiat, şi atmosfera iadului "se pogoară" (părintele Tadei întrebuinţa des acest cuvânt) asupra noastră.
- Cei smeriţi socotesc orice om mai presus decât ei - şi nu numai pe om, ci şi toată făptura.
- Dacă veţi pune mâna pe inimă şi veţi fi sinceri cu voi înşivă, veţi înţelege că sunteţi mai mici decât multe făpturi. Luaţi aminte la albină, cum se zoreşte şi trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti.