Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzită noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.
Motto: „Hristos Se naşte slăviţi-L. Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!...”
Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, preaslăvit în Treime şi necuprins cu mintea, Domnul nostru Iisus Hristos, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, S-a smerit pe Sine, născându-Se în ieslea din Betleem şi înfăşându-Se în scutece „ca să prefacă necinstea în cinste, ca să îmbrace ceva ce este neslăvit cu slavă, să arate chip de vieţuire desăvârşită...”, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut într-un sălaş sărac, în vreme de noapte, când întunericul şi tăcerea se aştern pretutindeni. Naşterea Sa a fost vestită întregii făpturi de îngeri prin descoperiri dumnezeieşti şi primită de oamenii credincioşi. Păstorii simpli şi magii învăţaţi, s-au plecat în faţa lui Iisus Hristos-Prunc, preamărind şi lăudând pe Dumnezeu pentru îndurarea Sa faţă de neamul omenesc.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o taină pe care mintea omenească n-o poate pătrunde în întregime. Sfântul Apostol Pavel se minunează de această nouă descoperire a lui Dumnezeu în lume, pe care o numeşte „marea taină a creştinătăţii” (ITim.3, 16), iar vechile cântări bisericeşti înfăţişează deopotrivă naşterea Mântuitorului ca pe o „taină străină şi preamărită”, „mare şi preaslăvită minune”.
Da, „taină străină şi preaslăvită” este Naşterea Domnului, căci prin ea Cel nevăzut se face văzut; Cel necuprins de ceruri, în peşteră Se cuprinde şi în scutece Se înfaşă; Cel ce şade pe scaun de heruvimi este culcat în iesle; Cel născut din veşnicie din Tată fără mamă, Se naşte în timp din mamă fară tată; Cel înconjurat de slavă dumnezeiască Se îmbracă cu chipul robului pentru a fi asemenea cu noi; Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei Maria se face astăzi!
Iubiţi credincioşi,
Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ este fapta dragostei lui Dumnezeu faţă de lume. „Căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Prin tot ceea ce Mântuitorul a propovăduit şi a săvârşit, prin întreaga Sa viaţă de pogorâre de la mărirea dumnezeiască la slăbiciunea trupului omenesc, afară de păcat, s-a revărsat dragostea lui Dumnezeu peste făptura zidită de El. Săvârşind din iubire lucrarea de mântuire a lumii, prin bunăvoirea Tatălui şi cu venirea Sfântului Duh peste noi, Domnul nostru Iisus Hristos, după ce ne-a izbăvit de osânda păcatului strămoşesc, prin jertfa Sa de bună voie pe Cruce, ne-a ridicat din nou la „sânul Părintelui ceresc”, prin Învierea şi Înălţarea Sa întru mărire, făcându-ne iarăşi vrednici de dragostea dumnezeiască. Pe de o parte, prin naşterea Sa, Hristos Domnul a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu de a dărui celor ce-L iubesc, „ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, în Împărăţia cerurilor” (I Cor. 2, 9), iar pe de altă parte, prin învăţătura şi viaţa Sa, El ne-a arătat calea pe care trebuie să mergem pentru a vieţui pe pământ în dragoste frăţească unii cu alţii, spre a dobândi viaţă veşnică în iubirea lui Dumnezeu cea necuprinsă de mintea omenească.
Îndreptând, înnoind şi întărind zidirea noastră cea dintâi prin unirea firii omeneşti cu firea dumnezeiască, Dumnezeu ne-a făcut şi pe noi fii ai Săi şi ne-a dat putere să vieţuim asemenea cu Fiul Său, Unul Născut. Având începutul ei în Dumnezeu, „dragostea nu piere niciodată”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel în imnul pe care-l închină dragostei (I Cor. 13, 1-13).
Dreptmăritori creştini,
Prin întruparea Sa de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut om, cuprinzând în Sine întreaga făptură omenească. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, afirmă că de acum „nu mai este elin sau iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob, slobod, ci toate şi în toţi este Hristos” (Col. 3, 11). Astfel, zidul care despărţea pe oameni în diferite feluri a fost dărâmat prin unirea tuturor cu Mântuitorul Hristos.
Fiind zidită după chipul lui Dumnezeu, pentru a se putea face asemenea Lui, firea noastră omenească, prin credinţa în Hristos, se împărtăşeşte de daruri dumnezeieşti. Dintre acestea, darul cel mai mare pe care ni 1-a agonisit nouă Mântuitorul prin întruparea Sa, este înfierea noastră de către Dumnezeu-Tatăl. „Pentru că sunteţi fii”, scrie Sfântul Apostol Pavel către galateni, „trimis-a Dumnezeu în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă: Părinte” (Gal. 4, 6). Noi avem deci în sufletele noastre Duhul înfierii; suntem fii ai lui Dumnezeu. El ne luminează cugetele să pricepem care este „lărgimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei şi înţelepciunii lui Dumnezeu”; El este Cel ce ne îndeamnă şi ne ajută să vieţuim „fără de prihană şi fără de răutate”; El este „Dătătorul de viaţă”, „Vistierul bunătăţilor”, „Mângâietorul” sufletelor noastre.
Vedeţi dar câtă iubire ne-a dat nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu! Zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu. Ce vom fi nu s-a arătat până acum. Dar ştim, că atunci când El se va arăta, vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea precum este” (I Ioan 3, 2).
Iubiţi fii duhovniceşti,
Întâmpinând pe Domnul nostru Iisus Hristos la naşterea Sa, întâmpinăm pe însuşi Dumnezeu, Care a venit în lume să ne mântuiască. Să-L pomenim deci în chip dumnezeiesc, să ne curăţim de tot ceea ce poate pângări sufletele şi trupurile noastre prin rugăciune , post şi spovedanie, şi sa-I gătim în noi lăcaş sfânt. Pornirile cele rele din cugete să le alungăm, iar poftele spre deşartă desfătare să le înfrângem în inimile noastre. De orice faptă rea să ne ferim; nimeni dintre noi să nu-şi petreacă viaţa în păcate, ci să umblăm cu „mintea înnoită ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi bineplăcut şi desăvârşit”. Trupurile noastre „să le înfăţişăm lui Dumnezeu jertfă vie, sfântă, bineplăcută” (Rom. 12, 1-2). Dreapta credinţă să o păstrăm cu scumpătate şi în sfinţenie să ne petrecem viaţa. Facerea de bine şi dărnicia să nu le dăm uitării căci jertfe ca acestea sunt „bineplăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16).
Să îndreptăm gând de recunoştinţă şi mulţumire către toţi cei care au ajutat, credincioşi şi preoţi din eparhia noastră, ierarhi împreună cu preoţii şi credincioşii lor din alte eparhii, pentru construirea celor 21 de case, cu materiale de construcţii, alimente, şi mobilier familiile sinistrate. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca jertfa dragostei lor să fie bine primită în împărăţia lui Dumnezeu.
Sfintele sărbători ale Naşterii, Botezului Domnului şi Anului Nou să le petreceţi cu sănătate şi cu bucuria mântuirii!
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
Pimen
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Naşterii Domnului, anul mântuirii 2008, decembrie, 25.
