Sacrificarea porcului
După ce porcul nu mai mişca, se făcea o tăietură în chip de cruce, la ceafă, peste aceasta punându-se sare, spunându-se că numai aşa sufletul porcului va ieşi din cap. De obicei, coada, urechile şi beşica erau date copiilor, pe gospodari interesându-i în special splina, aceasta indicându-le, în funcţie de grosime, cum va fi iarna; doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănânce din această splină! Găsirea de sânge închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpân, acest lucru însemnând noroc la bani. Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mânjeau cu sânge pe faţă, sperând că vor fi mai roşii la faţă şi sănătoşi tot anul care va urma. Acelaşi sânge, strâns într-o strachină cu mălai, uscat şi măcinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, nălucă, spaimă.
Revigorarea Soarelui
Deşi creştinismul a asociat porcul necumpătării şi lăcomiei, pentru comunităţile arhaice acest animal, mai ales prin sângele său, era unul din cele mai importante ajutoare întru revigorarea.... Soarelui. Ne-ar trebui destul spaţiu pentru a explica modul în care percepeau timpul oamenii de altădată şi a înţelege, astfel, în mare măsură, lumea lor. Amintim aici doar că, începând cu echinocţiul de toamnă, oamenii observau cum Soarele intră într-un aparent proces de dispariţie, consecinţa directă fiind micşorarea duratei zilei şi răcirea vremii; oamenii comunităţii tradiţionale credeau că trebuie să intervină în ajutorul astrului ceresc înainte ca acesta să dispară, momentul hotărâtor pentru acordarea ajutorului fiind plasat în preajma solstiţiului de iarnă, adică atunci când este cea mai scurtă zi din an. Ei bine, românii au decis să ajute Soarele, nu întâmplător, prin sacrificarea... porcilor în cinstea zeului Saturn, sângele porcilor trebuind să întărească Soarele slăbit de efortul pe care-l depusese peste an.
Nu este deloc exclus ca anterior să fi fost sacrificaţi oameni, la români întâlnindu-se încă o credinţă potrivit căreia „Ignatul are rânduit să moară negreşit un om în ziua sa". Aşadar, porcul sacrificat ritual la Ignat (din latinescul ignis - foc!) nu era altceva decât o întruchipare zoomorfă a Soarelui, o altă întruchipare, de data aceasta de natură vegetală, fiind grâul, despre acesta existând o mulţime de credinţe şi practici în Ajunul Crăciunului.