Taina Euharistiei, a Împărtăşaniei cu Sfintele Taine, sau a Cuminecaturii, ocupă un loc central în viaţa Bisericii şi se deosebeşte de celelalte taine, ierurgii şi slujbe cultice, prin aceea că aici nu este vorba de împărtăşirea tainică a harului ci de cuminecarea cu trupul şi sângele lui Hristos, "cărbunele aprins" care arde păcatele, pâinea cerească ce se dă spre iertarea păcatelor, spre comuniunea cu Duhul Sfânt, spre viaţa de veci: "Mâncare şi băutură ai dat oamenilor spre desfătare... iar nouă ne-ai dăruit, prin Fiul Tău, mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţă veşnică" (Didahia, X, 2).

 

Împărtăşania are caracter unic

Nicolae Cabasila descrie caracterul unic al Împărtăşaniei astfel:

"Fără îndoială că Hristos se află în toate tainele, El care este şi ungerea şi botezul şi hrana noastră, ba este de faţă şi în cei ce iau parte la săvârşirea Sfintelor Taine împărţindu-le din darurile Sale, dar în fiecare din Taine El este de faţă în alt chip. Pe cei botezaţi îi curăţeşte de întinăciunea păcatului şi întipăreşte în ei din nou chipul Său. În cei miruiţi face mai lucrătoare puterile Duhului, a căror comoară s-a făcut trupul Său prin ungere.

Când duce însă pe credincios la Sfânta Masă şi-i dă să mănânce din însuşi Trupul Lui, Mântuitorul schimbă întru totul lăuntrul primitorului, împrumutându-i însăşi personalitatea Sa, iar noroiul care primeşte vrednicie de împărat nu mai este noroi, ci se preface în însuşi trupul Împăratului: ceva mai fericit decât această soartă nici nu s-ar putea închipui.

De aceea, Sfânta Împărtăşanie este taina cea mai mare, pentru că mai încolo de ea nu se mai poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva. Căci, de regulă, după o treaptă vine a doua, după aceasta a treia şi apoi tot aşa până la cea din urmă.

După Sfânta Împărtăşanie însă nu mai este loc unde să păşeşti, de aceea trebuie să te opreşti aici şi să te gândeşti cum să faci, ca să poţi păstra până la sfârşit comoara pe care ai dobândit-o” (Viaţa în Hristos, IV).

 

Caracterul de jertfă al Liturghiei euharistice

Aducerea şi sfinţirea darurilor euharistice au un caracter de jertfă, fără ca liturghia euharistică să fie o repetare a jertfei unice de pe cruce a lui Iisus Hristos. El este "jertfa cea vie şi nejertfită", Care "o dată pe Sine ca jertfa Părintelui Său ca jertfă aducându-se, pururea se junghie". Între cele două veniri ale lui Hristos-Domnul, comunitatea locală aduce, prin episcopul sau preotul ei, această "jertfă duhovnicească şi fără de sânge" spre pomenirea paştelui, morţii şi învierii lui Hristos (Luca 22, 19) şi spre vestirea împărăţiei lui Dumnezeu: "Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El" (I Cor. 11, 25).

În legătură cu caracterul de jertfă al Liturghiei euharistice, se mai pot adăuga următoarele: Iisus Hristos spune că pâinea este Trupul Său, iar ceea ce este în potir, Sângele Său (Matei 26, 26-28). Euharistia este astfel singură Taină în care darurile oferite - materia - se prefac în mod real în ceea ce ele semnifică.

La botez, apa nu devine Duh Sfânt, deşi este purtătoare de putere sfinţitoare a harului. "Euharistia, zice sfântul Ignatie, este Trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Trupul care a suferit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, în bunătatea Sa, L-a înviat" (Către Smirneni, VII, 1). Pentru a exprima caracterul unic al Jertfei lui Hristos, numai o singură liturghie se celebrează într-o zi liturgică, la acelaşi altar, de către aceeaşi parohie, într-un anumit loc.

 

Pâinea şi vinul

Cuminecarea sau mâncarea Trupului euharistic nu înseamnă consumarea fizică a Trupului lui Iisus. Trupul se gustă în mod real, sub forma pâinii şi vinului. Apoi, Trupul şi Sângele aparţin Fiului întrupat, răstignit, înviat, înălţat şi încoronat ca Domn şi nu Tatălui său Sfântului Duh. Desigur, darurile devin "euharistie" (= mulţumire) prin lucrarea comună a Sfintei Treimi. Şi, deoarece Fiul este unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, credincioşii pot spune după împărtăşire: "Am primit Duhul cel ceresc".

În taina Cuminecaturii, Hristos se dă întreg fiecăruia, neîmpărţindu-Se şi nemicşorându-Se în cei ce se fac părtaşi de El.
Instituită de Însuşi, Iisus în Joia Patimilor Sale, în timpul ultimei cine cu apostolii, Euharistia este săvârşita acum duminica, "Zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul şi materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeaşi zi a înviat din morţi" (Iustin, Apologia 1, cap. LXVII).

Încă de la începutul Bisericii în Ierusalim, creştinii, părăsind calendarul cultic urmat de sinagoga şi Templu, n-au mai ţinut zi de odihnă şi jertfă sâmbăta, ci s-au adunat pentru a celebra "Mulţumirea" (Euharistia) în prima zi a săptămânii, duminica, ca o retrăire săptămânală a Paştelui.
Potrivit regulii apostolice transmise de Iustin Martirul, nu poate participa la Euharistie decât numai "cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos" (Apologia întâia, LXVI).

Biserica Ortodoxă nu acceptă la Cuminecatură creştini care aparţin unei Biserici ce nu mărturiseşte aceeaşi învăţătură de credinţă, mai ales în privinţa Euharistiei şi Preoţiei.

(Pr. Prof. Ion Bria, www.crez.org)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Împărtăşania sau Sfânta Cuminicatură.

Comentarii