Tradiţia Bisericii ne spune că, atunci când îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naşte prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale!”.
Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinţii au dus-o în Biserică, încredinţând-o preoţilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a întâmpinat fecioara şi a purtat-o prin cele mai tainice lăcaşuri ale Templului, binecuvântând-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel”.
Apoi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului şi copila a uitat de părinţii ei care s-au întors acasă uimiţi şi mulţumiţi că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, până la apropierea vestirii că în pântecul ei se zămisleşte Fiul lui Dumnezeu.
Ziua în care se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”.
În noaptea de Vovidenie, cerul îşi deschide porţile
Sărbătoarea cu dată fixă, 21 noiembrie, s-a extins apoi în tot Orientul creştin, cât în Occident. Este marcată cu cruce roşie în calendar şi cu dezlegare la peşte.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvânt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu înfrângă viaţa. Tradiţia populară religioasă mai spune că, în noaptea de Vovidenie, cerul îşi deschide porţile şi oamenii credincioşi pot să îl vadă chiar şi pe Iisus Hristos. De aceea, în noaptea de Vovidenie, se dă de pomană pentru sufletul celor morţi chiar în cimitire şi se aprind lumânări la morminte, care nu se vor stinge niciodată.
(Maria STUPCANU)