Sfântul Maslu îşi are originea în cuvintele atribuite Mântuitorului prin care ne spune că cei care sunt bolnavi pot chema la ei pe preoţi pentru ca prin ungere cu untdelemn să fie vindecaţi de boli (Epistola lui Iacov 5:14-15).

Părintele Stăniloae ne arată că principalul scop al Maslului trebuie să fie vindecarea sufletească şi trupească de boli, prin mijlocirea Duhului Sfânt care este „închipuit şi comunicat” bolnavului prin untdelemnul sfinţit. Boala este considerată astfel efect al păcatelor şi patimilor, ritualul sfântului Maslu eliberând omul de povara păcatelor sale mărturisite sau nemărturisite. Importanţa eliberării de patimile trupului devine astfel vie în ritualul ortodox, care imploră mila lui Dumnezeu care poate sfinţi aceste simţuri trupeşti pentru a rezista mai uşor ispitelor.

În acest scop mădularele trupului sunt unse de câte şapte ori la citirea celor şapte pasaje din Evanghelier sau Apostol, cifra şapte având o semnificaţie magică, căci şapte au fost duhurile rele alungate din femeia păcătoasa, şapte sunt darurile Duhului Sfânt, ca şi totalitatea mitică a formelor răului, care sunt tot şapte.

 

Maslo - untdelemn

Cuvântul românesc „maslu” provine din slavonul „maslo” care înseamnă „untdelemn”. Preoţii ortodocşi folosesc pentru Taină şi numele grecesc „avheleon” [untdelemn cu rugăciune] sau‚ ungere cu untdelemn sfinţit. Originea acestui ritual este atestată biblic prin epistola lui Iacov şi aparţine Sfintei Tradiţii.

Maslul este înfăptuit în mod normal de şapte preoţi, număr care poate fi uneori redus la cinci sau trei, atunci când este nevoie. Deşi Maslul se ţine de regulă în biserică, el poate fi săvârşit şi în casa celui grav bolnav, după cum prevede şi Molitfelnicul ortodox.
Biserica primară a integrat acest ritual celor şapte Taine, deşi bisericile protestante neagă astăzi valoarea ritualului. Biserica romano-catolică rezervă dreptul de a face Sfântul Maslu doar episcopilor - deşi Mântuitorul nu a formulat o asemenea restricţie, ci ar fi spus doar „preoţi” - care ung cu ulei sfinţit muribunzii.

 

Molitfele Sf. Vasile

În cadrul ortodoxiei Taina Maslului a căpătat o amploare impresionantă în ultimii ani, care ridică mai multe probleme: oamenii îşi pierd credinţa şi au nevoie de semne pentru a o recăpăta - mereu au existat boli, ba chiar mai grave în perioadele leprei şi ciumei din Europa, deci frecvenţa slujbelor nu este justificată exterior, sau biserica încearcă să lupte cu o boală a ei însăşi, care duce la pierderea unui număr mare de credincioşi care iau drumul ateismului sau neoprotestantismului.

Deseori Taina Sfântului Maslu este confundată de credincioşi cu o slujbă de exorcizare, căci alungarea ispitelor patimilor şi a bolii pricinuite de păcat are pentru ei un rol purificator şi eliberator. Slujba propriu-zisă de exorcizare în biserica ortodoxă este prezentă în Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, care blestemă şi alungă demonii din sufletul celui împovărat sau posedat de aceştia. Frecvenţa neobişnuită a Maslurilor în ultimii ani arată o schimbare a preoţilor şi a credincioşilor deopotrivă. Suntem noi mai bolnavi sufleteşte şi încercăm să ne apărăm sau am pierdut în detaliile exterioare sensul profund al unui ritual rezervat cazurilor de boli sufleteşti şi trupeşti deosebit de grave?

(Sebastian STĂNCULESCU - editor online, www.rugaciuni.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Taina Sfântului Maslu, în trecut şi în prezent.

Comentarii