Gândiţi-vă la toate greşelile de care aveţi a da socoteală - şi, mai ales, să uitaţi nedreptăţile săvârşite de alţii vouă, iertaţi pe cei care v-au jignit, ca să aveţi dreptul că înşivă să fiţi iertaţi - şi să câştigaţi, astfel, o uşurare a necazurilor voastre.

Grecii, fără vreo mare nădejde, dădură adesea, cu privire la acestea, dovezi de înţelepciune. Şi voi, care trebuie până la urmă, să părăsiţi lumea aceasta, cu atât de măreţe nădejdi, nu veţi face-o - sau staţi la cumpănă?

Ceea ce se rezolvă de la sine, nu va arogaţi    şi    respectaţi    astfel    legea dumnezeiască - şi, mai degrabă, lăsaţi să vi se stingă patima fără răsplată pentru voi, în loc de a merita o răsplată?

Dacă lucrarea vremii va şterge ranchiuna, de aici nu puteţi trage nici un folos. Veţi zice că aducerea aminte a jignirii vă înflăcărează mânia? Aduceţi-va aminte de tot binele pe care cel ce v-a jignit a putut să-l săvârşească faţă de voi, cum şi de tot răul pe care l-aţi făcut altora.

V-a vorbit de rău, v-a acoperit de ruşine? Aduceţi-vă aminte de ceea ce şi voi aţi zis de alţii. Aşa că, va întreb, cum veţi căpăta iertare, când voi n-o daţi altora? N-aţi zis nimic de rău? Dar aţi auzit de atâtea ori mulţime de bârfe şi le-aţi primit, şi aceasta este, desigur, o vinovăţie.

Vreţi să ştiţi ce mare bine este uitarea jignirilor şi ce plăcut este aceasta Domnului, mai presus de toate? El pedepseşte chiar pe acei care se bucură de dreapta pedeapsă. Aşadar, nu se cade să călcăm în picioare nici pe cei pedepsiţi de Dumnezeu şi nici pe cei care ne-au jignit!…

Se arată aici duhul milei, ceea ce place lui Dumnezeu mai mult ca orice. Nimic nu hrăneşte mai bine mila, ca iertarea jignirilor.

Celui ce a jignit, de asemenea Dumnezeu i-a arătat ce are de făcut. I-a poruncit să caute de îndată pe cel pe care l-a jignit, să părăsească chiar altarul ca să-l afle şi să nu se reîntoarcă la masa jertfei decât după ce s-a împăcat cu acela.

Dar acesta nu-i temei ca să aşteptaţi să vina el, căci de faceţi aşa, aţi pierdut tot. Numai dacă ieşiţi să-l întâmpinaţi, Dumnezeu va pune înainte o răsplată nespusă.

Dacă vă împăcaţi cu cel ce v-a jignit numai fiindcă el vine spre voi, nu porunca dumnezeiască este aceea care a statornicit din nou prietenia, ci numai gestul celuilalt. Aşa că veţi rămâne fără cunună - iar premiul alergării se duce la el.

(www.ioanguradeaur.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Foloasele şi vredniciile iertării.

Comentarii