Credinţa ne este absolut necesară pentru mântuire. Fără credinţă nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu (Evr. XI, 6). Evanghelistul Ioan spune: "Cel ce crede în El nu piere, ci are viaţă veşnică" (Ioon III, 16-18 ; VII, 5 ; VIII, 24 ; XIV, 1). Minunile Lui sunt condiţionate de credinţa acelui ce-l cheamă: "Fie ţie după credinţa ta" este răspun­sul Lui obişnuit (Mat. VIII, 13 , IX, 29) sau "credinţa ta te-a mântuit" (Mat. IX, 22). Iar pe Apostoli îi trimite să propovăduiască la toate po­poarele ceea ce i-a învăţat El, ca prin credinţa în El să se mântuiască (Marcu XVI, 15-16).

 

Credinţa trebuie să aibă următoarele însuşiri:

a) din punct de vedere al conţinutului, să fie universală, adică sa cuprindă toate adevărurile revelate de Dumnezeu şi mărturisite de Biserica;

b) din punct de vedere al certitudinii, să fie o convingere absolută, statornică şi mărturisitoare; şi din punct de vedere al acţiunii, să fie vie şi lucrătoare în dragoste.

 

Păcatele împotriva credinţei

Scepticismul este o îndoială cu privire la adevărul revelat, fie în toată revelaţia, fie numai în o singură învăţătură. Îndoiala însă trebuie să fie voită, pentru a fi socotită păcat. Dacă îndoiala este involuntară, ea este o ispită. Credinţa trebuie dezvoltată nu prin mimetism social, ci prin efort propriu.

Indiferentismul religios este nepăsare faţă de cele religioase şi soco­tirea tuturor religiilor ca deopotrivă de adevărate sau deopotrivă de false. Indiferentismul nu e identic cu toleranţa. Toleranţa priveşte per­soana, indiferentismul credinţa. Din punct de vedere al credinţei, trebuie să ai convingerea fermă în adevărul învăţăturii bisericeşti, totuşi faţă de persoanele de altă credinţă trebuie să fii plin de dragoste şi de înţe­legere.

Necredinţa este lipsa totală a credinţei, fie a credinţei creştine, fie a credinţei religioase, în genere. Necredincios este cel ce nu accepta adevărurile revelate, indiferent dacă a fost într-o vreme credincios sau nu.

Erezia este abaterea de la unul sau mai multe adevăruri de cre­dinţă ale Bisericii. Ereticul crede în cuvântul lui Dumnezeu, însă îl fal­sifică, fie din mândria raţiunii, fie din corupţia vieţii.

Schisma, care este o abatere de la disciplina Bisericii, nu e un păcat direct împotriva credinţei, ci împotriva iubirii. Totuşi ea cuprinde în sine pericolul de a deveni erezie.

Apostazia este lepădarea totală de credinţa creştină, fie prin ac­ceptarea unei religii necreştine, fie prin renunţarea la orice religie.

Superstiţia este o credinţă deşartă.

Bigotismul este reducerea credinţei la formă, la actele de cult. Bi­gotul este atent la cele din afară, uitând că esenţialul este inima, din care ies şi cele bune şi cele rele.

 

Credinţa, ca orice fenomen sufletesc, are o viaţă a sa. Ea se naşte, ca potenţialitate, în apele botezului şi se actualizează prin libera noastră decizie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Necesitatea credinţei şi însuşirile ei.

Comentarii