Călugărul
 
Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite, singurel
Desculţ, flămând Şi însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-I un călugăr!

De întâlneşti la vre-o răscruce
Un om străin, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva în lume…
De-l vezi mereu Oftând din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume,
Că poate-I un călugăr!

De vei vedea trecând prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală în mâna lui
Te rog acum Să-I ieşi în drum
Şi un cuvânt mai bun să-I spui
Că poate-I un călugăr!

Sau când e frig şi plouă afară
De vei vedea că aşteaptă-n gară
Un călător înfrigurat
Nu-l judeca Cu gura ta
De ce e trist şi-ngândurat
Că poate-I un călugăr!

De vei vedea în multe rânduri
Un om la muncă stând pe gânduri
Privind cu ochi-n depărtare,
Mereu tăcut Şi abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare,
Că poate-I un călugăr!

Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, dacă tu vei întâlni
Un om în lume fără rost
Ce plânge-ades Neînţeles.
Să ştii iubitul meu c-a fost
În viaţă lui călugăr

C-acela care a trăit
Şi-n mănăstire-a-mbătrânit,
Orice I-ai spune şi I-ai da
Să nu socoţi Că o să poţi
Să-I schimbi cumva inima sa,
Că el e tot călugăr!

De-I vei cânta de bucurie
De asta el nu vrea să ştie
De jale de îi vei cânta,
El tot mereu Oftând din greu
Plângând încet va suspina
Cu lacrimi de călugăr!

Deci nu căta să-I mângâi plânsul,
Ci roagă-te şi tu cu dânsul,
Căci el de-atâta pribegie,
De toţi uitat Şi-ndepărtat
Va suspina după pustie
Căci este tot călugăr!

Iar daca lumea-l va-nşela,
Tu frate nu te bucura,
Nici să vorbeşti de el oricui,
Căci el oricând Mustrat de gând,
Se va scula din calea lui
Căci încă-i tot călugăr!

Iar dacă va îmbătrâni
Şi-n lume frate, va muri,
Să-l pui atunci într-un mormânt,
Şi nimănui Să nu mai spui
Că sub acest străin pământ
Se află un călugăr!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poezie creştină.

Comentarii