Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Cine mi-a sugerat această asociere se referea, cu siguranţă, la textul din Profetul Iezechiel (47, 12), reluat în Apocalipsă (22, 1-2), unde se vorbeşte de pomii ai căror frunze sunt tămăduitoare de boli. Sau, probabil, avea în vedere turta de smochine pe care proorocul Isaia a pus-o pe rana lui Iezechia (Isaia 38, 21).
Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu
Sunt unii exegeţi sau predicatori care scot în evidenţă efectele emoliente ale untdelemnului şi pe cele dezinfectante ale vinului pe care samarineanul milostiv le toarnă pe rănile celui căzut în mâinile tâlharilor, după mărturia Mântuitorului, din cunoscuta parabolă (Luca 10, 34). Însuşi Sfântul Apostol Pavel recomanda ucenicului său Timotei puţin vin, ca şi tonifiant, pentru boala sa de stomac (I Timotei 5, 23).
La fel, în cartea Facerii, se recomanda mandragora împotriva sterilităţii (Facere 30, 14), Apocalipsa recomanda alifie (colir?) pentru ochi (Apocalipsa 3, 18); iar când Hristos a fost răstignit, I-au dat să bea smirnă, ca anestezic.
Referirile la diverse unguente şi balsamuri cu rosturi tămăduitoare sunt numeroase în Sfânta Scriptură. Pentru creştini, Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu, revelând adevărurile divine necesare mântuirii noastre. Dar, în acelaşi timp, reflectă cultura unei anumite perioade istorice, deci şi elemente de farmacologie specifice timpului şi care, desigur, se bazau doar pe produse naturale. Altele nici nu existau. Cercetând alte izvoare contemporane Sfintei Scripturi, ne dăm seama că aceste "reţete" sunt însoţite adesea de recomandări de natură folclorică, uneori magică.
Vindecător?
Uneori, aceste recomandări aveau şi caractere ezoterice, elemente ce se păstrează până azi, pe alocuri, fără ca cei mai mulţi să înţeleagă originea lor. De exemplu, când medicii egipteni scriau reţete, înscriau şi numele zeului tămăduitor, Amon-Ra, notând în colţul din stânga literele "Ra", arătând că tămăduirea este în mâinile zeilor. În medicina greacă antică, pe reţete se înscria simbolul zeului medicinei, Esculap, paharul şi şarpele, rămase până azi simbol al artei medicale.
Prin intermediul medicului şi filosofului hispano-arab Avicena, acest obicei pătrunde în Europa medievală. Astfel că medicii creştini occidentali, care erau în special călugări, foloseau însemnele îngerului tămăduitor, Arhanghelul Rafael (cf. Tobit, cap. 6), fapt pentru care înscriau pe reţete literele "Rp" (de la "Raphaelus"). Acest obicei a rămas până azi: pe reţetele medicale găsim inscripţia "Rp", care nu înseamnă doar "reţetă prescrisă"; sensul său se pierde în cel mai îndepărtat Ev Mediu: vindecarea se pune sub semnul şi puterea Arhanghelului Rafael - Vindecătorul.
Adevărurile din Scriptură
Că acestea sunt totuşi lucruri marginale cuprinse în Sfânta Scriptură o spune şi Fericitul Augustin: "Nu se scrie în Evanghelie că Domnul ar fi zis: Vă trimit Mângâietorul ca să vă înveţe cum merg soarele şi luna. El voia să formeze creştini, nu matematicieni".
Iar Galileo Galilei, care a simţit pe pielea proprie echivocurile în care se poate cădea atunci când se citeşte rău Sfânta Scriptură, îi scria abatelui B. Castelli: "Autoritatea Duhului Sfânt vrea doar să-i înveţe pe oameni acele adevăruri care, fiind necesare mântuirii lor şi depăşind orice discurs omenesc, nu pot fi cunoscute prin nici o ştiinţă şi pe nici o altă cale, decât numai prin însăşi gura Sfântului Duh".
Aşadar, să facem distincţie între ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură referitor la mântuirea noastră şi ceea ce se leagă direct de cultură şi timp, reflectând un anumit context istoric. Căci ce au a face referinţele farmaceutice biblice cu "terapiile alternative" specifice mişcării New Age?
