Într-o seară stăteau în pat, înainte să adoarmă, un băieţel de cinci ani şi jumătate împreună cu mama lui. Tocmai terminaseră de spus Tatăl nostru.

- Mami, zice băiatul, am o problemă!

- Ce problemă? întrebă mama.

- Într-o seară stăteam întins în pat înainte să adorm şi mi-a venit un gând, mi-a intrat în creier şi nu mai pot să-l scot de acolo.

- Ce gând?

- Că Dumnezeu e prost...

- Păi, la ce te-ai gândit de ţi-a venit acest gând?

- Nu mă gândeam la nimic. Eu mă pregăteam să adorm şi am simţit cum vine gândul acesta şi-mi intră în creier şi acum nu mai pot să-l scot afară.

Atunci mama i-a explicat despre Lucifer, despre faptul că a fost prieten cu Dumnezeu, că a fost cel mai puternic şi cel mai luminos dintre îngeri (că de aceea se şi numeşte Lucifer - de la lumină); că a vrut să fie la fel de puternic ca Dumnezeu şi pentru că nu putea să fie ca El, s-a supărat şi n-a mai vrut să fie prieten cu Dumnezeu.

- Să ştii că el ţi-a trimis acest gând, căci a văzut că tu te împărtăşeşti şi a vrut să nu mai fi nici tu prieten cu Dumnezeu.

- Da? se întrebă băiatul. Să ştii că de câte ori îmi venea gândul, eu îmi ziceam în minte că Dumnezeu e bun (iertător).

- Da. Dumnezeu e foarte bun. Şi ştii ceva? El nu este deloc supărat pe tine pentru că ţi-a venit acest gând şi te iubeşte la fel de mult.

- Da? se întrebă iarăşi băieţelul. Apoi a făcut ochii mari şi i s-a luminat deodată chipul ca şi cum i s-ar fi ridicat o povară de pe suflet...

- Da. Nu e deloc supărat pentru că ştie cine ţi-a trimis gândul acesta, spuse mama.

- Da..., ca să nu mai fiu eu prieten cu Dumnezeu...

După aceea băiatul se aşeză confortabil, aranjă perna, se-nchină şi închise ochii să adoarmă. Mai întrebă însă:

De ce e Lucifer rău? De ce nu vrea să fie bun?...

Mama încercă un răspuns, însă copilul adormi!

 

Concluzii:

Povestirea de mai sus este, din păcate, întru totul adevărată.

Se pretează oare cel rău la astfel de fapte? Trebuia să tulbure mintea unui copil de cinci ani şi jumătate, nu mai avea de lucru prin lume? Dar întrebarea însăşi trădează întrucâtva ideea că el, diavolul, ar putea avea nobleţe, eleganţă, delicateţe. Oare din ce eveniment biblic am putea noi trage concluzia că cel rău se jenează, se ruşinează sau face diferenţieri? Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune aşa ceva; în schimb ştim că acesta are limite nu pentru că şi-ar dori să le aibă, ci pentru că face doar ceea ce Dumnezeu îi îngăduie (cf. Luca 8, 32).

Cuvintele Scripturii sunt lămuritoare: diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Până la sfârşitul veacurilor, diavolul va lupta împotriva omului, va încerca să zădărnicească lucrarea de mântuire a fiecărui creştin şi astfel să împiedice urcarea acestuia la cer, locul de unde el a căzut. De aceea, se cuvine să înţelegem că educaţia religioasă a pruncului trebuie să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă. Chiar din pântecele maicii sale.

Copilul de mic trebuie obişnuit cu viaţa Bisericii, cu Împărtăşania, cu rugăciunea în comun, cu înclinaţia spre săvârşirea binelui, cu imaginile sfinte şi povestirile biblice. Bineînţeles, în educaţia religioasă a copilului - s-a spus deseori - nu trebuie să se facă exces de zel, e nevoie de mult discernământ (mai ales în problema răului, a existenţei diavolului, subiecte care trebuie expuse cu discernământ şi explicate cu înţelepciune; e necesar să accentuăm dragostea de Dumnezeu, de sfinţi sau îngeri).

Să ne amintim de cuvântul înţeleptului Sirah care spune: Ai feciori? Învaţă-i pe ei să încovoaie din pruncie grumazul lor (Înţelepciunea lui Isus Sirah 7, 24).

(Autor: Laurenţiu Dumitru)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ispita.

Comentarii