Din tradiţiile sfinte cu privire la părinţii Maicii Domnului aflăm că aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi că bogaţi fiind ei, la toata sărbătoarea luau doua părţi din averea lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu, adică Bisericii.
Dar însoţirea acestor Sfinţi s-a ţinut multă vreme, prin dumnezeiasca voinţă, întru nerodire de prunci, ca să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu.
Că a naşte pântecele cel neroditor şi sterp este puterea harului dumnezeiesc. Deci, petrecură ei întru însoţire, neavând fii, cincizeci de ani şi încă nu deznădăjduiau, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi soţia lui, cinstită Sara, care, la bătrâneţe, a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. Dar, la această vrednicie nu au ajuns, până ce nu au rugat pe Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune.
Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, arhiereu fiind atunci Isahar, dar arhiereul n-a voit să-i primească darurile, ocărându-l pentru nerodire, asemenea şi un evreu a ocărât pe Ioachim, zicându-i: "De ce apuci înaintea mea, au nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?"
Şi a plecat Ioachim foarte întristat şi ruşinat şi defăimat de la praznicul acela, şi, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustie şi s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile şi striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea lui rod pântecelui. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina sa, se ruga lui Dumnezeu. Şi i-a auzit pe dânşii Domnul şi a trimis pe îngerul Său, binevestindu-le lor naşterea Maicii Domnului, care a şi fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc.