Imediat după ce Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat suflare de viaţă, sufletul şi trupul său posedau o sănătate deplină, pentru că erau pătrunse de energiile divine. Astfel, Sf. Grigore Palama notează că harul dumnezeiesc completa, prin foarte multe binefaceri, insuficienţa naturii noastre.

“Erau feriţi de boală (...) datorită darurilor primite la creaţie”, remarca Sf. Vasile.

 

„O viaţă bine ordonată este cauză a sănătăţii”

Datorită păcatului neascultării protopărinţilor noştri Adam şi Eva, am pierdut haina de lumină protectoare dumnezeiască, trecând în această lume trecătoare şi pieritoare, fiind osândiţi să ducem o viaţă care este pradă multor rele şi nenorociri. Acum, sănătatea trupului, pentru orice om, nu mai poate fi un bun dobândit în mod definitiv; ea nu există niciodată în mod absolut şi de fapt nu este altceva decât un echilibru parţial şi provizoriu, o stare de mai puţină boală.

Sfântul Maxim Mărturisitorul notează la modul general: “O viaţă bine ordonată este cauză a sănătăţii”, în schimb dezordinile spirituale se traduc inevitabil, în suflet şi trup, prin tulburări patologice.

 

Hristos - „doctorul suprem al sufletelor şi al trupurilor”

Atunci când sufletul participă la pacea divină şi la ordinea harului, el comunică această pace şi ordine funcţiilor trupului, putându-se realiza chiar şi la vârste înaintate o uimitoare vigoare şi o tinereţe surprinzătoare.

În cazul sfinţilor, uneori trupul face dovada suferinţei şi a stricăciunii, iar alteori le este dat să manifeste în corp sănătate prin harul lui Dumnezeu, transformând soarta obişnuită a materiei. Sf. Ioan Scărarul scrie în această privinţă: „Atunci când omul este unit şi amestecat lăuntric cu iubirea dumnezeiască, se vede strălucind pe trupul său ca într-o oglindă, strălucirea şi liniştirea sufletului său, precum s-a petrecut cu Moise atunci când, după ce a fost cinstit cu vederea lui Dumnezeu, faţă să a devenit toată plină de lumină. De aici putem trage concluzia că trupurile sfinţilor s-au făcut nestricăcioase pentru că au fost curăţite de această flacără prea curată a dragostei dumnezeieşti, fiind pătrunse de harul divin, dobândind astfel însuşirea nestricăciunii. Fiind cei dintâi care realizează în această lume premizele transfigurării şi ale Învierii asigurate întregului neam omenesc prin Hristos, ei mărturisesc înaintea tuturor oamenilor despre sfârşitul oricărei boli, despre vindecarea naturii umane totale prin “doctorul suprem al sufletelor şi al trupurilor”, manifestând primele roade ale acestora şi aducând o chezăşie a sănătăţii superioare şi definitive din Împărăţia cerurilor.

 

Dacă omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului nu-i slujeşte la nimic

E firesc deci că trebuie să preferăm sănătatea, dar cu condiţia ca să fie trăită în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Întoarcerea la sănătatea fizică are sens, după învăţătura sfinţilor părinţi, în raport cu scopurile ultime ale omului şi cu mântuirea întregii sale fiinţe, care nu este cu putinţă decât prin biruinţa asupra păcatului. Dacă omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului nu-i slujeşte la nimic, căci el rămâne “trup” (cf. In. 6, 63 ) şi nu-şi foloseşte organele spre a-L slăvi pe Dumnezeu, luând la sfârşitul vieţii pământeşti destinaţia gheenei.

Sănătatea dată de Dumnezeu şi de medicină nu este aceeaşi. Dumnezeu vindecă atât sufletul cât şi trupul, iar medicina cel mult trupul, pentru scurtă durată şi precar. Deci sănătatea trupească este provizorie, iar în sănătatea sufletească se cuprinde începutul vieţii veşnice. Este importantă sănătatea sufletească şi, cu atât mai însemnată, cu cât sufletul e superior trupului (Sf. Ioan Gură de Aur).

 

Sănătatea este un dar preţios de la Dumnezeu

“Dumnezeu este Cel ce dă sănătate celui ce suferă, când voieşte”, zice Sf. Varsanufie, voia Sa tinzând, aşa cum am văzut, spre ceea ce este mai bine pentru fiecare din punct de vedere duhovnicesc. Deci sănătatea este un dar preţios de la Dumnezeu.

Bogăţia, fără sănătate, este pentru om aproape totuna cu ceea ce reprezintă drumul pentru un om fără picioare. În zilele noastre, rareori se întâmplă ca în trupul sănătos să vieţuiască un suflet sănătos, ci în cea mai mare parte, şi aproape întotdeauna, sufletul sănătos vieţuieşte în trupul neputincios, iar sănătatea trupului îi deschide omului uşa spre multe capricii şi păcate, iar neputinţa trupului o închide (Sf. Tihon Zadonschi).

Un bătrân oarecare deseori se îmbolnăvea. În cursul unui an s-a întâmplat să nu fie bolnav; bătrânul se mâhnea foarte mult din această pricină şi plângea zicând: “M-a părăsit Dumnezeul meu şi nu m-a cercetat”.

(Patericul egiptean)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sănătatea trupească şi sănătatea sufletească.

Comentarii